kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Corul Appassionato s-a întors victorios de la cel mai mare concurs de coruri din Europa

Corul Appassionato, sub conducerea profesorului Florin Badea (foto 1), a participat în perioada  22 – 26 august la concursul Ohrid Choir Festival ce s-a desfăşurat în Macedonia.

Profesorul Florin Badea spune că după Olimpiada Corală Mondială, acest festival este cel mai mare organizat în ultimii 10 ani în Europa, cu 54 de coruri din întreaga Europă, care au concurat pentru premiul I.

De asemenea, coordonatorul corului Appassionato spune că în plus de o reprezentare numerică foarte bună, corurile concurente au fost de foarte bună calitate, majoritatea fiind formate din persoane mature, cu voci cu experienţă, categoria de vârstă încadrându-se între 24 de ani şi 45 de ani, spre deosebire de corul din Târgovişte, care a fost reprezentat de copii începând de la vârsta de 14 ani, studenţi şi câţiva absolvenţi.

În ciuda tuturor acestor lucruri, corul târgoviştean, format atât din elevi ai liceului de muzică, cât şi din studenţi ai Universităţii Valahia, a reuşit să obţină un onorabil loc secund, desparţindu-l de locul I doar un punct şi câteva sutimi. „Din cei şase membri ai juriului, trei ne-au dat locul I şi trei ne-au dat locul II, însă punctajul pe care l-am obţinut ne-a încadrat la locul secund. Pentru o astfel de competiţie, însă, locul II este extraordinar de valoros.” a declarat profesorul Florin Badea.

Impresia pe care dâmboviţenii au lasat-o în urma lor la acest concurs de anvergură internaţională a fost una de excepţie. „Preşedintele juriului, pe foaia lui de notaţie, nu a scris decât o singură observaţie. Bravo şi trei semne de exclamaţie” a continuat Florin Badea.

După o perioadă de odihnă binemeritată, componenţii corului Appassionato vor pleca la o nouă competiţie, poate cel mai important concurs naţional la Baia Mare.

Echipa Gazeta Dâmboviţei urează felicitări pentru rezultatele obţinute şi succes pe mai departe corului Appassionato, care ne face să fim mândri că suntem târgovişteni.

Mulţumim pentru fotografii lui Florian Ispas.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media