kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Complexul Muzeal și Biblioteca Județeană, în colaborare pentru Simpozionul Brâncoveanu

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă directorul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” împreună cu purtătorul de cuvânt al Bibliotecii Județene Ion Heliade Rădulescu au anunțat organizarea unei Sesiuni de Comunicări Științifice, ce va avea loc vinerea viitoare în cadrul Anului Brâncoveanu.

Intitulată „Vechi capitale ale Țării Românești între Orient și Occident” sesiunea de comunicări științifice va  reuni peste 45 de specialiști, care își vor prezenta lucrările în perioada 23, 24 mai. Un invitat special al acestui eveniment este Răzvan Theodorescu, istoric al culturii și istoric de artă român, profesor universitar, membru titular al Academiei Române, om politic și senator român în legislatura 2000-2004.

Profesorii și cercetătorii vor prezenta lucrările lor pe trei secțiuni: muzeografie, istorie și istoria culturii.

Acest eveniment organizat de cele două instituții celebrează și  70 de ani de la deschiderea primului muzeu din Dâmbovița.

DSC02049

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media