kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Centrul Județean de Cultură Dâmbovița a început atestarea meșterilor populari

Centrul Județean de Cultură Dâmbovița a început atestarea meșterilor populari de pe teritoriul județului Dâmbovița. Anunțul a fost făcut de către directorul Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, Ionuț Lăscaie, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, în care a fost prezentat bilanțul activităților de anul trecut și proiectele din acest an. Acesta spune că meșterii populari meritau sprijin pentru atestare și că, odată atestați, aceștia vor putea accesa mai ușor și fonduri europene pentru proiectele lor.

O parte dintre meșterii populari au fost deja atestați și vor putea participa la evenimente de profil din toată țara. Este vorba despre șapte meșteri populari dâmbovițeni, care sunt  deja cunoscuți, unii chiar în toată lumea, pentru talentul lor în domeniile în care activează. Aceștia sunt:

  1.  NICOLETA ALBU – artă decorativă. Originară din comuna Răzvad, a absolvit Liceul de Artă Nicolae Tonitza din București și Universitatea de Arte Decorative și Design, specializarea Artă textilă. Are numeroase participări la saloane de arte de profil, mai ales în București.
  2. VIORICA BARBU  – piese costum popular și broderie, croșetat și tricotat. Contabilă de meserie, acum pensionară, Viorica Barbu a transformat firul de ață în piesă de artă. Celebrele macrameuri din deceniile 7 sau 8 ale secolului trecut au fost reinventate, transformându-le în minunate accesorii.
  3. MIHAELA DENISA BOBEICĂ  – piese costum popular. Are o experiență de peste 20 de ani în ceea ce privește confecționarea pieselor de costum popular, cu precădere cel din Muntenia. Locuiește în cartierul Priseaca, acolo unde are și atelierul. Participă la Târgul Meșterilor Populari din Târgoviște încă de la prima ediție.
  4.  PĂCUREȚU BIANCA CANACHE– artă decorativă. Este cadru didactic, iar tehnica a întreprins-o prin căutări individuale, fiind un autodidact perfecționist. Este din Târgoviște, dar produsele ei se caută în numeroase târguri din București.
  5.  FLORIAN COLEA– pictură icoane sticlă și lemn. A început pictura din pasiune, uneori inspirat de meleagurile natale – comuna Moroieni – pentru ca, mai apoi, icoana pe sticlă, mult mai pregnant prezentă în spațiul transilvan, să fie cunoscută și în județul nostru. A pictat chiar și pentru Vatican, iar meșteșugul îl duce mai departe prin sutele de copii cărora le transmite din emoția și religiozitatea lucrărilor sale.
  6. ANA MARIA MINCU – artă decorativă. S-a născut în comuna Văcărești, economist de meserie, însă abilitățile practice au determinat-o să abordeze o latură creativă a vieții. Este fascinată de lucrul cu cei mici, iar obiectele pe care le realizează se încadrează în mod realist în ceea ce se numește ”artizanat urban”.
  7. ELENA NEDELCU – piese costum popular. A transformat un meșteșug tradițional într-o veritabilă meserie. A lucrat vreme îndelungată la Secția de broderie Arta populară, iar preocuparea pentru costumul popular a consacrat-o ca fiind una dintre cele mai cunoscute meșterițe populare din județul Dâmbovița.

 

De asemenea, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița a înregistrat la OSIM sintagma Târgul Meșterilor Populari.

SAM_0040_800x600

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media