kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Bogdan Boeru, un rocker în turneu cu o carte nouă

„Printre oameni și alte ființe bizare” (ed. Rao, 2024) este noul roman al scriitorului constănțean Bogdan Boeru. După succesul romanului precedent, „Benedictiana” (ed. Rao, 2022), în care Bogdan Boeru propunea o cetate imaginară, undeva într-un Orient măcinat de cruciade, cândva, la sfârșitul secolului XII, unde personaje puternice, emblematice trăiau deopotrivă aventuri spectaculoase, dar și drame ale propriilor măriri și decăderi, confruntându-se cu  fenomene ieșite din comun, pentru a zugrăvi o epocă mai actuală decât oricând, scriitorul constănțean schimbă oarecum registrul. În „Printre oameni și alte ființe bizare”, ne sunt propuse portrete dintre cele mai variate și aparent improbabile, un alchimist nemuritor, un gigantopitec iubitor de IT și muzică death metal, o domnișoară vârcolac, o armată de automatoni, împreună cu personaje istorice (de la Edgar Allan Poe la Horea), dar și cu unele parcă rupte din basmele românești (Marțolea), pentru a țese, pe fondul unei crime în lumea politică românească post-pandemică, o veritabilă tapiserie, o frescă a lumii contemporane, ceea ce îi oferă autorului posibilitatea unei introspecții despre limitele umanității, despre identitate, despre cursul istoriei, despre capacitatea oamenilor de a discerne între bine și rău. „Printre oameni și alte ființe bizare” este un roman precum o oglindă pusă în fața lumii în care trăim astăzi, relevant prin îmbrățișarea peste timp și spațiu a esenței umanității noastre.

            „Printre oameni și alte ființe bizare” și autorul vor veni în data de 28 mai, la Târgoviște, la Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”, începând cu ora 12:00, în cadrul unui eveniment prezentat de Lect. Univ. Dr. Pompiliu Alexandru.

            Bogdan Boeru este membru al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, poet, eseist și prozator, dar și compozitor și interpret, fost membru al formației de Heavy Metal „Interitus Dei” și al formației de muzică ambientală „Mysteria”, precum și un foarte bun organizator de evenimente culturale, expoziții de sculptură și fotografie, realizator de filme documentare.

            Despre „Printre oameni și alte ființe bizare”:

            „Cu cel de-al doilea roman, „Printre oameni și alte ființe bizare”, apărut în 2024 la Editura Rao, Bogdan Boeru pare că schimbă total direcția în raport cu „Benedictiana”, primul  său volum. Aceasta, doar la o primă vedere pentru că, la o lectură mai atentă, „Printre oameni și alte ființe bizare” – un  melanj spectaculos de SF, istorie, filosofie și roman polițist – are multe similitudini cu „Benedictiana”. Aș aminti doar recursul la detaliul istoric minuțios documentat, apetitul pentru filosofie și descifrarea istoriei, aplecarea spre construcția narativă amplă și, nu în ultimul rând, umorul fin și ironia.

(…)

            Faptul că romanul începe cu o acțiune plasată în zilele noastre poate induce părerea că este strict un roman despre contemporaneitate și, deși este și așa, „Printre oameni și alte fiinţe bizare” se constituie, de fapt, într-o vastă meditație despre ideea de umanitate, radiografiată în mai multe epoci istorice, în încercarea de a surprinde chintesența acesteia.

(…)

            Aș spune ca Bogdan Boeru este un observator împătimit atât al fenomenului uman, individual, cât și al celui social, general, destul de dezamăgit de societatea românească actuală pe care o satirizează din plin în acest roman, dar și suficient de matur pentru a înțelege că acest popor se supune, și el, unor legi inefabile, care transcend naționalitatea și se aplică ființelor umane la scara mai mare a istoriei.

            „Printre oameni și alte ființe bizare”, cu al său titlu care deplasează accentul de la perspectiva umană, nu e un roman pentru toată lumea: este romanul celor ce au răbdare (să citească?!), dar și deschidere spre a pătrunde în lumi care nu se văd cu ochiul liber, dar care sunt, din această pricină, cu atât mai importante și pentru a căror deslușire este nevoie de efortul de a trece dincolo de aparențe.

Stela Călinhttps://citestema.ro/mai-important-decat-povestea-este-cine-o-spune-despre-printre-oameni-si-alte-fiinte-bizare-de-bogdan-boeru/

 

            „La prima vedere, Printre oameni și alte ființe bizare părea a fi o poveste despre o crimă misterioasă, petrecută în Bucureștiul zilelor noastre, avându-l ca protagonist pe politicianul Vâlcu Voinescu. Însă, pe măsură ce mă afundam în lectură, am descoperit că romanul est emai mult decât atât. Este o meditație asupra umanității, identității și prejudecăților care ne definesc.

            (…)

            Bogdan Boeru folosește contextul post-pandemic pentru a sublinia fragilitatea echilibrului dintre bine și rău și pentru a explora modul în care crizele globale pot exagera conflictele politice și sociale.

            (…)

            Romanul prezintă o radiografie incisivă a societății contemporane, folosind o lentilă critică pentru a expune mecanismele ascunse ale puterii.

            (…)

            Construit ca o alegorie complexă, romanul ne invită într-o călătorie prin labirinturile puterii, utilizând satira și ironia pentru a demasca ipocrizia și corupția. Personajele, deși fictive, reprezintă modele sociale recunoscute, acționând ca piese de șah într-un joc complex de manipulare. Prin intermediul lor, Bogdan Boeru oferă o perspectivă critică asupra societății contemporane, punând sub semnul întrebării valorile și convingerile noastre.

            (…) o adevărată odisee a spiritului uman, în care trecutul și viitorul se întâlnesc într-o meditație profundă asupra identității și progresului.”

Ana-Maria Haller – „Printre oameni și alte ființe bizare”, https://dusacucartea.ro/2025/printre-oameni-si-alte-fiinte-bizare/#Printre_oameni_si_alte_fiinte_bizare

„Prea puțin mediatizat, Bogdan Boeru e un prozator solid, capabil sã treacă dincolo de pojghița subțire a realității, provocându-și mereu cititorii să reflecteze asupra unor chestiuni cu adevãrat semnificative. Ne-o demonstrează recentul său volum Despre oameni și alte ființe bizare (Editura Rao, 2024), un roman pluristratificat despre relația om-mașinărie-robot, despre provocările prezentului, despre raportul istorie-ficțiune, despre frică, despre dedesubturile vieții politice etc., un roman dens, cu rădăcini mitologice și ramificații ezoterice deopotrivă.

            (…)

            Despre oameni și alte ființe bizare poate fi citit ca pledoarie pentru cunoașterea reală a trecutului, singura soluție pentru înțelegerea prezentului. Iar pentru asta este nevoie de o privire de sus, de o detașare de miezul fierbinte al evenimentelor, care să ne permită o distanțã critică suficientă pentru o atitudine echilibrată.

            (…)

            Punând cap la cap puținele informații pe care le află de la localnici, Ben descâlcește ițele unei afaceri cu ramificații folclorice și mitologice, care dau cărții un realism magic bine strunit, dovadă a asimilării unor modele literare cunoscute. Pentru că Poieni nu e o localitate ca oricare alta, ci un tărâm învăluit în cețurile unei gândiri arhaice, un Macondo autohton.

            (…)

            Se deschid câteva interogații privind relația om-mașinã, interogații extrem de actuale, din perspectiva dezvoltării tehnologice fără precedent și a apariției unor roboți capabili să reproducă foarte bine gândirea și comportamentul uman, ceea ce a dat deja naștere unor polemici referitoare la viitorul umanității și unor scenarii apocaliptice vizând detronarea omului de către mașinării dotate cu inteligență artificială.

            Last but not least, Despre oameni și alte ființe bizare este și o meditație asupra sensului istoriei și asupra menirii scriitorului, dator, sugerează Bogdan Boeru, să dea coerență celor relatate, să ofere o alternativă realității, depășind sensul strict al întâmplărilor, prin revelarea a ceea ce Eliade numea sacrul camuflat în profan. Numai așa se justificã rolul său într-o lume dezumanizată, populată de „ființe bizare“, care își caută un creator.

            (…)

            Intimidant prin dimensiuni, Despre oameni și alte ființe bizare este un roman puternic, bine scris, care atacă, în mod convingător, câteva probleme de mare actualitate, provocându-și în permanență cititorii. Meritul său de căpătâi vine tocmai din capacitatea de a se constitui într-o invitație la reflecție și din răspunsurile pe care le sugerează.”

Adrian Jicu – „Boeru, privirea de sus și înțelegerea realității” în revista „Ateneu” nr.667, anul 62 (serie nouă), martie 2025, p.3

 

            ” Am numit Printre oameni şi alte fiinţe bizare un roman fantasy – deşi cartea împrumută accente din literatura thriller şi poliţistă, din romanul realist, din poveştile SF – pentru că Bogdan Boeru te face să vezi într-un “dincolo” populat cu creaturi mitologice, cu întâmplări obscure şi intrigi care explică ce se întâmplă “dincoace”, în lumea în care trăim fizic. Departe de a fi doar o invitaţie la divertisment, întregul roman se fundamentează pe reflecţii şi corelaţii istorice și filosofice la capătul cărora autorul te provoacă să te întrebi: “ce-ar fi dacă”?

            (…)

            Surpriza e principala calitate a cărţii lui Bogdan Boeru. Când crezi că ai înţeles unde duce povestea, autorul virează imprevizibil către un alt fir narativ, lucrurile se complică şi rămâi curios să afli ce se întâmplă mai departe. Romanul poliţist se transformă în poveste cu vârcolaci, satiră politică, science fiction şi tratat de filosofie contemporană. Istoriile recompun Istoria şi suspansul se acumulează spre final, când constaţi – cum am descoperit eu –  că ai citit o carte românească fantasy bine articulată, care face legături uimitoare între fapte istorice, mitologie şi societatea cotidiană.

            (…)

            Reperele geografice, istorice şi temporale compun o imagine multidimensională a unei lupte milenare între forţe ale Binelui şi ale Răului, o serie de bătălii despre care găsim indicii în istorie şi în evenimentele prezentului. Pandemia de Covid 19 sau războiul din Ucraina sunt printre cele mai noi reprezentări ale acestei lupte care îşi are începuturile în mitologie, în vremurile când sacrul era omniprezent, definitoriu în existenţa de zi cu zi.

            Bogdan Boeru reinterpretează concepţia lui Mircea Eliade despre sacrul camuflat în profan şi creează legături originale – fie şi doar în plan literar –  între simboluri mitologice şi prezentul  fragmentat de ideologii, tabere, conspiraţii, circ mediatic şi frică. El propune filtre literare prin care să definim ce e normal şi ce nu şi sugerează aplicarea acestor filtre în interpretarea lumii din jur. De aceea, Printre oameni şi alte fiinţe bizare e mai mult decât fantezie – cartea construiește şi o filosofie a toleranţei, ca un fel de “medicament” al polarizării ce naşte ură şi violenţă.

            (…)

            Capitolele cărţii oferă frecvent expuneri de idei filosofice, sondează probleme etice, caută să declanşeze mecanisme de interpretare a realităţii pe care le preiau personajele, vorbesc şi acţionează pe temelia acestor idei pe care le transmit, mai apoi, cititorului. Acest stil care îmbină thriller-ul cu eseistica, scade din viteza desfăşurării acţiunii şi nu-i este la îndemână cititorului fără disciplina lecturilor de profunzime.

            Printre oameni și alte ființe bizare este un roman substanţial cu o arhitectură interesantă a ideilor și o interpretare unică a simbolurilor din lumea reală. Pentru mine vor rămâne memorabile sugestiile despre faptul că lumea în care trăim e însoţită de un tărâm paralel pe care se dau lupte pentru supravieţuirea umanităţii. Şi ideea că acest tărâm – chiar dacă are porţi de acces localizabile în adâncul unei păduri sau unei peşteri, chiar dacă e dezvăluit într-o legendă veche, aproape uitată sau cartografiat pe un pergament ascuns în biblioteca unei mănăstiri – e posibil să se regăsească înlăuntrul fiecăruia dintre noi.”

Realdo Tokacs – „Recenzie Printre oameni şi alte fiinţe bizare, de Bogdan Boeru. Un roman despre supranaturalul camuflat în realitate”

https://rasfoiala.com/2025/04/05/recenzie-printre-oameni-si-alte-fiinte-bizare/?fbclid=IwY2xjawJfJgpleHRuA2FlbQIxMQABHgoU1vTk_GOuS1QIm_XDMbCzAkaGY4pLZR27Vv-CwSXrGYoWGCH5XkpFgL2s_aem_Ewq5Pt9A2gg3MUmxfa69bw

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media