Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3705
18-1-2022

Babel FAST, o nouă zi de spectacol la Târgoviște

Astăzi, la Întâlnirile BABEL, care au loc în fiecare zi de la ora 11.00 și sunt deschise publicului au fost prezenți actorii și artiștii care au evoluat pe scenele târgoviștene ieri, 7 iunie.

Mai exact, este vorba despre formația de rock Hteththemeth din Brașov, care a susținut un concert spectaculos pe Platoul Prefecturii.

Suntem onorați să fim aici. Festivalul acesta este extraordinar și cu tristețe spun că în Brașov nu există un astfel de festival, atât de bine organizat, au declarat membrii formației.

De asemenea, prezenți astăzi au fost și actori portughezi împreună cu regizorul Joao Mota, care au pus în scenă Salta para o Saco la Sala Mare a teatrului. Joao Mota va susține începând cu ora 16.00 un workshop la Sala Oglinzilor.

Prezent pentru a doua oară la festival, regizorul portughez a lăsat să se înțeleagă că festivalul BABEL a crescut mult:

Atunci când lucrurile se dezovoltă și cresc inevitabil încep să apară și mici probleme, însă asta contează mai puțin. Ce contează este că teatrul este lucrul cel mai vechi din lume, el nu se oprește niciodată pentru că are mereu copii, are mereu viitor.

Astăzi programul BABEL continuă cu piesa Medeea, după Euripide în regia lui Mehdi Agahi Keshe din Iran începând cu ora 19.00 la Sala Mare a teatrului, apoi de la ora 20.00 în Foaier se lansează cartea „Liviu Ciulei, acasă și-n lume”, iar de la ora 21.00 tot la Sala Mare se va juca piesa Cum vă Place în regia lui Adam Burak, care inițial era programată să se joace la Sala Studio.

Pe platoul Prefecturii continuă Battle of the Sound de la ora 19.00, când invitați vor fi și artiști târgovișteni, iar de la ora 21.30 vor concerta Emperors of Rome din Marea Britanie.

Distribuie:

Leave a reply


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
getsbet Gopo
kiss2022-01.jpg
romserv.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media