Ispasul, singura zi din an în care caii mănâncă pe săturate! Vezi aici tradiţii populare de Ispas:

Sărbatoarea Înălţarea Domnului, numită în tradiţia populară românească şi Ispas, sau Paştele Cailor, este marcată de  obiceiuri şi superstiţii asociate cu cei morţi şi începerea verii. În ziua de Înălţare oamenii se salută rostind “Hristos s-a înălţat”, “Adevarat că s-a înălţat”.

Ispas este, potrivit legendei, numele unui om ce a fost de fata la Inaltarea Domnului si a sufletelor oamenilor morti catre cer. Intrucat acest Ispas era din cale afara de vesel, se spunea ca ziua de Inaltare trebuie sa stea sub semnul voiosiei.

Extrem de interesanta este legenda referitoare la numele de Pastele Cailor. Conform obiceiului stramosesc, numai de Inaltare caii scapau la iarba verde si se indoapau pana numai puteau, dand apoi din cap in semn ca sunt satui. Se povestea ca atunci cand Fecioara Maria l-a nascut pe Iisus Hristos in iesle, boii au mancat cu masura din fanul din preajma, insa caii s-au lacomit din cale afara, ajungand sa se infrupte si cu fanul ce-l acoperea pe Iisus copil, ascuns astfel de Maica Domnului pentru a nu fi gasit de Irod. Sfanta Fecioara Maria i-a binecuvantat pe boi si a blestemat caii sa nu se sature niciodata, cu exceptia unei singure zile din an, de Ispas sau cu ocazia Pastelui Cailor.

Ispasul reprezenta una din cele mai importante celebrari din an dedicate celor morti. Daca, pe de o parte, se credea ca oamenii ce isi dadeau sufletul de Inaltare mergeau direct la ceruri, pe de alta parte, in aceasta zi se practicau numeroase ritualuri legate de apararea impotriva duhurilor rele, sau a sufletelor mortilor ratacite pe pamant, transformate in strigoi ori moroi : femeile si fetele isi puneau in jurul mijlocului frunze de leustean, se culegeau si sfinteau flori de camp, ramuri si frunze de alun, paltin, nuc si leustean. De Ispas, femeile dadeau de pomana pentru cei morti azime calde, ceapa verde si rachiu, sau lapte dulce fiert cu pasat impreuna cu cate un buchet de maturi de pe camp.

Leusteanul pare a fi o planta magica specifica Ispasului, acesta fiind folosit la bataia vitelor (ca sa se ingrase) si oamenilor (pentru a nu cadea victime strigoilor), sau la impodobirea ferestrelor caselor, la fel ca si frunzele de paltin, ca o masura de protectie contra trasnetului.

In ziua de Ispas nu trebuia sa se lucreze pentru ca oamenii sa nu înebunească si sa nu fie panditi de primejdii, lovituri ori grindina.  De asemeni, nu era deloc bine sa dai din casa nici sare (ca sa aiba vacile smantana), si nici foc (pentru ca oamenii din casa sa nu aiba inima rea la fel ca si focul).


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro