Focul se stingea încet. Mirosea a pădure, a pămînt reavăn, după ploaie. Acum era senin, se vedeau foarte clar stelele printre ramurile bătrînului stejar de la marginea satului. Venise acolo aproape fără să-și dea seama, din instinct. Îi fulgerase o imagine prin minte la vederea unui plic de scrisoare rătăcit printre paginile unei cărți. Scrisoarea nu mai era dar își amintea atît de clar ce era scris în ea:
cînd cuvintele nu mai au aripi
și se prăbușesc
cînd oboseala naște copii orbi
de-abia atunci știi
că a venit timpul să pleci
pe alt drum
să-ți faci un trecut nou-nouț
la urma urmei
viața este o adolescență continuă
fără punct fără virgulă
A vrut să arunce plicul în foc dar vîntul care se pornise dintr-o dată luă hîrtia și o zbură spre crîng, de nevăzut. Așteptă să se stingă focul de tot și porni spre sat. După cîțiva pași îl lovi ceva peste obraz. Aprinse lanterna și zări o bucată de hîrtie făcută ghemotoc. O desfăcu și citi:
îți auzeam pașii prin ploaie
te zăream prin vitrinele mici
niciodată aievea niciodată aici
auzeam cum treceai adormită prin ploaie
păpușari vinovați de urmări
ne toceam în dorințe nebune
fără să știm a ne spune
că eram păpușari vinovați de urmări
Apoi alt ghemotoc îl lovi și apoi altul și altul… Pe fiecare petec de hîrtie erau scrise cîteva rînduri, din ce în ce mai greu de descifrat. Le netezi cu grijă și le puse în caietul din geantă. În tren a adormit brusc, nu s-a trezit decît cu două minute înainte de a ajunge în stația la care trebuia să coboare. Ajuns acasă scoase caietul și-l deschise. Nu mai era nimic în el, doar cîteva rînduri:
ieri ți-am povestit un vis
pe care îl voi visa
altădată
Puiu JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor, poet și dramaturg, târgoviștean de strada Liniștei și republican de Ploiești…
Top of Form
Facebook
WhatsApp
TikTok
