kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE: MAREA TRANSFORMARE

 Nu, un lucru e cert! Să fii prins în trafic, nu se potriveşte unui provincial!

 Lui îi creşte tensiunea, are palpitaţii, dă semne evidente de nervozitate sau de lipsă de respect la adresa mamelor celorlalţi captivi ai străzilor bucureştene, în orele la care toată lumea se precipită spre activităţi diverse sau atunci când, sătui de ele, gonesc spre domiciliu. Goană care ţine până la… ieşirea din parcare sau de pe o străduţă lăturalnică, liniştită, cu aspect de zonă nelocuită, prin comparaţie cu ceea ce se află la capătul ei.

Invariabil ajungi într-o explozie de claxoane, scrâşnete de roţi, dar şi mărşăluire foooooaaarte înceată, care te fac să ajungi în pragul balamucului.

Ce să vezi însă? Tot mai des în ultima vreme, observ-analizând intrigată atitudinea şoferilor din Bucureşti ( începând cu soră-mea şi încheind cu toţi taximetriştii la care am apelat)-, o ciudată apatie, o resemnare de neînţeles, pe care nu ştiu dacă s-o numesc acceptare cu calm a realităţii sau încercare de punere la punct cu ultimele noutăţi muzicale, politice(mai puţin culturale!!), după cum îşi ţine fiecare urechea lipită de terapeuticul radio personal.

Ei bine, această stare de calm mai mult sau mai puţin reală mă enervează aproape la fel de tare ca zgomotul de afară şi ca târâitul de melc al vehicolului.

Concluzia este cea de la început: sufăr de un cronic provincialism!!!!…

MARIANA OPREA STATE  este absolventă de istorie și filosofie, consilier la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale, iubitoare de Târgoviște, cu străzile lui vechi, de lângă serele cu flori…

Citeşte şi

NERO, BRAC GERMAN, episodul unsprezece…

ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI, cu domnul Constantin VAENI, un mare regizor al cinematografiei naționale…

STRATEGII  DE  DISTANȚARE, cu domnul profesor Petre  STOICA…

JUNIOR  DE  CARABELLA, cu Daria STEMATE…

JUNIOR DE WORCESTER, cu Bogdan  VLĂDUCĂ…

Când  s-o făcut… poama,  LA BORTA  RECE  cu Radu PĂRPĂUȚĂ…

PICĂTURA  CHINEZEASCĂ…

Doamna profesoară Mihaela MARIN și rubrica sa CULTURĂ  ȘI  EDUCAȚIE…

REVENIRI, interviul săptămânii are un invitat special, un ecologist, pe nea Gheorghiță, culegătorul de sticle foșnitoare…

Pompiliu  ALEXANDRU , doctor în filosofie și rubrica lui CULTURA  URBANĂ…

Teodor  Constantin  BÂRSAN și  CULTURA  LA  MARGINEA  ȘOSELEI…

SOVIANYSME cu…  Octavian SOVIANY…

Domnul Puiu  JIPA și rubrica sa AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…

MELANCOLII, cu doamna Constanța  POPESCU…

CULTURĂ  ȘI  ISTORIE, cu Radu STATE și nu prea…

PLIMBĂRI  BUCUREȘTENE, cu fosta târgovișteancă din Drumul Taberei, Cătălina  CRISTACHE…

CULTURA  ONLINE, cu domnul profesor  Daniel  TACHE…

SUPLIMENT la  CDS, o dedicație specială din Moldova…

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media