Eu sper: să nu-nvăţ a muri, vreodată…
Şi mai sper ca-n viaţă să… trăiesc.
Mereu, treaz şi tânăr spirit…
Încerc, cumva, o firavă tentativă de introducere într-un subiect absolut fascinant, propus mie, de un apropiat: aspiraţia permanentă spre libertate, a individului din toate timpurile. Subiectul, a cărui vastitate depăşeşte posibilităţile filosofice şi literare ale scriitorului de ocazie (la gazetă), mai ales când încă mai are prins în plete vântul vacanţei, încerc să-l „fentez” oarecum; trebuie spus că titlul subiectului… ridicat la fileu şi amintit mai sus, avea o continuare ce făcea referire la greşita înţelegere a acestei stări, fapt ce duce adesea la comportamente defectuoase, precum şi la lipsa asumării consecinţelor.
Fac un pas mic (mic de tot !), în direcţia abordării temei şi mă surprind gândindu-mă că ar fi curios de aflat, care sunt resorturile care ne împing năzuinţa, de atâtea ori, pe parcursul vieţii, spre păstrarea tinerilor din noi, vreme cât mai îndelungată, urmare evidentă a unei permanente încercări de exercitare a libertăţii în aprecierea pozitivă, evident, a calităţilor personale, în ciuda trecerii anilor noştri.
Este adevărat, totodată, că pentru fiecare dintre noi, semnul „clar” al menţinerii tinereţii este unul cât se poate de subiectiv, începând cu banalul şi atât de uzitatul „nu contează vârsta din buletin”… Din momentul conştientizării faptului că timpul, totuşi, nu stă pe loc începe cursa contra cronometru, bătălia, chiar cu armele cele mai murdare, pentru a dovedi că suntem între puţinii care au reușit în mod miraculos să fie ei stăpânii. Ai timpului, adică… Astfel, falsa libertate de a alege noi singuri ritmul scurgerii timpului duce adesea la încercări, eşuând lamentabil, de multe ori, în întoarcerea spăşită, cu privirea spre cartea de identitate.
Alegeţi aşadar libertate de a nu muri de… vii, prin citit, prin sporirea înţelepciunii, prin descoperirea de noi valenţe propriei personalităţi, prin căutarea frumosului, prin râsul din toată inima.
Iată libertăţile „permise”, o spun pentru a atinge uşor, ca un parfum, ideea care a generat scrierea de azi!
MARIANA OPREA-STATE este consilier la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale, absolventă de istorie și filosofie, dar și târgovișteancă de Pucioasa…
Citeşte şi
Constantin VAENI și rubrica sa ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI…
Revoltat și filosofic indignat, Pompiliu ALEXANDRU în CULTURA URBANĂ…
MELANCOLII în versurile doamnei Constanța POPESCU…
EVENIMENTE ÎN AȘTEPTARE, un altfel de semnal pentru cititorii noștri…
LONDRA LA PAS, cu Cristian Gabriel GROMAN…
Teodor Constantin BÂRSAN și rubrica lui CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI…
Radu STATE, doctor în istorie și rubrica sa CULTURĂ ȘI ISTORIE…
Cătălina CRISTACHE și ale ei PLIMBĂRI BUCUREȘTENE…
Alexandra VLADOVICI BĂRSAN și rubrica sa REFLECȚII PEDAGOGICE…
Profesorul Daniel TACHE, cu săptămânala CULTURĂ ONLINE…
Mihai Bogdan VLĂDUCĂ, cu rubrica lui JUNIORII…
Doamna profesoară Mihaela MARIN, cu rubrica de fiecare săptămână CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, rubrica propusă de Puiu JIPA…
Facebook
WhatsApp
TikTok
