AMERICA LA NOI ACASĂ – Dana Neacşu: La donna è mobile

Sâmbăta trecută, obosite de patinaj (fiica mea cea mare) și mâncat pizza (fiica mea cea mică), iar eu de așteptarea pentru ca ora de patinaj să se sfârşească odată, ne-am trezit in mijlocul unei conversaţii profunde despre muzică: Bruno Mars sau Verdi. Îmi place Bruno Mars, mai ales cântecul lui Lazy Song (cântec leneş)- http :/ / youtu.be / oWTEOkqOxTc. Fetele m-au ascultat până la capăt şi au dat din cap cu înţelegere. Am lălăit impreună primele versuri, după care fiecare a împărtaşit cântecul ei preferat şi motivul alegerii acelui cântec din repertoriul lui Bruno Mars. Când mi-a venit rândul să spun de ce îmi place acest cântec, m-am referit la ritmul reggae şi la versuri: „Visez la o zi când pot să nu fac nimic altceva decât să stau în pat citind o carte şi uitându-mă pe pereţi.” Fetele au dat din nou politicos din cap, când deodată eu mă trezesc vorbind de Rigolleto şi încep să cânt în taxi versurile de mai sus:

Fetele mele s-au uitat la mine cu un amestec de interes şi amuzament. Stiau că Mickey şi cu mine fusesem la operă cu câteva zile mai înainte. Dar mai ştiau că eu găsesc Rigoletto mult prea tragic.   M-au întrebat de ce şi le-am spus povestea operei care se bazează pe Le Roi s’amuse, a lui Victor Hugo. Logic, m-au întrebat de ce continui să mă duc la Rigolleto. Le-am spus că Actul III îl consider perfect din punct de vedere muzical. Și eram pe punctul să încep din nou să cânt, când -după decenii de ascultat Verdi- m-a lovit postmodernismul lui.

Profesorul de muzica de la generală, Mircea Polisciuc, mi-a trezit interesul pentru Verdi și  muzica lui, precum și pentru istoria Italiei, in special perioada reunificarii, Il Risorgimento. Profesorul Polisciuc ne-a adus, la o oră de teorie muzicală, un disc cu Il Corsaro, dacă îmi amintesc bine şi ne-a împrumutat o carte cu o biografie de a compozitorului.

In Bucureşti am fost doar odată la operă, când eram la drept. Am văzut ceva din Aida, pentru că prietenul unui prieten era unul dintre cei doi oameni care formau elefantul și costumul de elefant era aşa de vechi încât puteai să-i vezi dosul prietenului-prietenului… Am izbucnit în râs.  Gardianul protocolului de sală m-a identificat rapid şi m-a rugat – ca să mă exprim politicos-  să părăsesc rapid sala. M-am supus cu mare bucurie, mai ales că era momentul de balet din Aida, când nişte femei mult prea voinice şi în vârstă, ca să fie balerine sau baiadere, tropăiau pe scenă sau, când nu tropăiau, îi forţau pe partenerii lor de dans să gâfâie cu zgomot  atunci când le luau în braţe. Eram plină de râs aşa că m-am strecurat rapid printre picioarele vecinilor, mai ales că spectatorii din jur începuseră să se foiască, indicând că i-am sculat din somn .

Dar, de 20 de ani văd si revăd Verdi în fiecare an şi de fiecare dată descopăr ceva nou, ceva extraordinar în muzica lui. Acum aveam o revelație într-un taxi, mergând spre casă, în direcția est, de-a lungul străzii 14. Dacă sunteţi ca mine şi nu aţi înțeles ironia ariei La donna è mobile, http://youtu.be/xCFEk6Y8TmM, v-o dezvălui acum: Ducele e cel căruia descrierea i se potriveşte, pentru că el e cel care minte şi se preface. Dimpotrivă, Gilda, fiica lui Rigoletto, e aceeaşi de la început până la sfârşit, naivă, simplă la suflet şi îndrăgostită de Duce…

DANA NEACȘU este doctor în filosofie, lector în drept la Columbia Law School și profesor adjunct la Barnard College, Columbia University și vrea, în aceste zile, o felie de cozonac și un vin cu… sifon…

Citește și