AMERICA LA NOI ACASĂ – Dana Neacşu: HUBRIS SAU IDIOȚENIE?

Îmbrăcați în hainele albastre de PTAP – pentru apărarea patriei – în fiecare trimestru am mărșăluit și am cântat în drum spre un poligon de tragere undeva, pe dealurile din apropierea Pucioasei. În timpul ultimului său deceniu la putere, tovarășul șef, președintele Ceaușescu, devenise și mai beligerant, sau poate doar mai conștient de decesul său iminent și violent. Fiecare liceu a primit brusc un cadru didactic responsabil cu formarea PTAP a elevilor de clasa a XI-a si a XII-a. Ca lider al clubului tinerilor comuniști de la liceul Pucioasa ar trebui să-mi amintesc când ea a apărut în viața noastră. Dar nu pot… Îmi amintesc doar că era înaltă, slabă și ușor sălbatică, iar bârfa era că nu terminase facultatea cu diploma necesară să  predea elevilor de liceu. Cu toate acestea, ea a fost trimisă special la liceul nostru și fără prea multe intrebări, ea a devenit liderul marșurilor noastre la poligonul de tragere. În timp ce noi ne aliniam, instructoarea de PTAP ne pregătea sufletește pentru marele eveniment al zilei, tot așa cum actori sau cântăreți mai tineri și necunoscuți pregătesc publicul să anticipeze venirea marelui actor sau cântăreț. Pregătirea PTAP consta și din cântece patriotice și sloganuri strigate cu suflet. Din păcate, nu am nici mirosul, nici gustul lui Proust de madeleine ca să le pot asocia cu acele momente fericite – fericite, pentru că eram tineri și sănătoși și ne scăldam în soarele cald de primăvară și chiuleam de la matematică și fizică și alte ore serioase – deci nu pot să-mi amintesc exact cântecele și sloganurile  PTAP, dar sensul lor nu se va pierde cu mine. În  mare, ideea PTAP era că noi, clasa a XII-a de matematică- fizică de la Liceul Pucioasa, eram gata să ne opunem atât unei invazii militare sovietice, cât și americane.

Râdeam cu toții când ne auzeam zbierând acele cuvinte bombastice. De fapt, nu erau cuvinte, ci tembelisme sonore, al căror rol era de a ne proteja de potențiale evenimente viitoare nefericite. Tinerii pot cânta fericiti în cuvintele lui Ke$ha: „Vom muri tineri…” http://youtu.be/NOubzHCUt48, iar tembelii pot să creadă că 30 de elevi de liceu care folosesc Kalașnikov-ul o dată pe trimestru se pot opune, în mod semnificativ, unei invazii militare de orice tip.

Hubris este cealaltă parte a imbecilității, iar linia dintre o parte și cealaltă este foarte subțire. Guvernul SUA a încercat să meargă pe linia aceasta, crezându-se Nadia Comăneci la bârnă, deși a uitat să petreacă timpul necesar cu Bella. Ca un fost gimnast care și-a pierdut fizicul în ani, National Security Agency spionează în calculatorul tuturor și încalcă toate regulile existente, gândindu-se că odată ce a fost cel mai bun din lumea sportului totul i se va trece cu vederea. Problema Statelor Unite este că singurul 10 la bârna l-au avut in 1945, și de atunci încoace, nimic…  Și acum, Edward Snowden spune tuturor ceea ce știam cu toții, dar am preferat să negam. Statele Unite ale Americii nu respectă ideea statului de drept pe care susține că vrea să-l exporte. Hubris a fost când SUA a cerut Hong Kong-ului să-l aresteze pe Snowden pentru că a încălcat reguli de confidențialitate în Statele Unite, când  Statele Unite au încălcat reguli de confidențialitate internaționale vis-à-vis de China, și de toată lumea. Ce tâmpenie au putut să facă, atunci când avocații americani au trimis la Hong Kong o cerere scrisă prost, care a fost inadecvată și a oferit guvernului chinez un motiv pentru a amâna din punct de vedere legal răspunsul său la cererea Statelor Unite… Sigur, SUA poate să acționeze normal și fără să se contrazică…  Poate cere lumii să o ajute să-l pedepsească pe Snowden, deoarece nu respectă legile privind confidențialitatea,  dar asta ar însemna ca SUA să se oprească din spionaj. Am si o alta idee, cel putin,  Eric Holder  sau președintele NSA, Alexander, să-și unească forțele cu Lou Reed și să pună de un concert împotriva download-ului gratuity de orice fel și împotriva schimbului liber și streaming-ului  sau, și mai bine, împotriva internetului gratuity. Concertul ar trebui să aibă cântece conservatoare, iar dacă formează o trupă ar trebui să nu se numească „Velvet Underground”, deoarece aceasta ar putea aduce tot felul de idei în capul oamenilor cu imaginație, altfel limitată.

Sau poate nu văd eu bine lucrurile…

 

DANA  NEACȘU  este doctor în filosofie, lector de drept la Columbia Law School, din New York, profesor adjunct la Barnard College – Columbia University, dar și dâmbovițeană de pe malurile Ialomiței…

 

Citeşte şi 

Un nou episod, al paisprezecelea, din ROMANUL FOILETON al scriitorului Ionuț Cristache, A DOUA FAȚĂ…

Amărăciuni AMESTECATE, în rubrica săptămânală ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI a marelui regizor Constantin VAENI…

 

Despre solidaritatea româno-slavă scrie Radu STATE în rubrica lui CULTURĂ ȘI ISTORIE…

 

A  fi sau  a nu fi depresiv… Aceasta-i întrebarea doamnei profesoare Mihaela MARIN în CULTURĂ  ȘI  EDUCAȚIE…

 

Înainte, zice imperativ, în CALGARY ÎN DIRECT, prietenul nostru Radu TECUCEANU, chiar direct din Canada…

 

Două puncte și o paranteză  în  AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, rubrica de fiecare sâmbătă a domnului Corneliu JIPA, zis PUIU…

 

Alexandra BÂRSAN VLADOVICI scrie despre individualism, curiozitate și creativitate în REFLECȚII PEDAGOGICE…

 

Despre grabă sau respect în PLIMBĂRI BUCUREȘTENE, cu Cătălina CRISTACHE…

 

Pompiliu ALEXANDRU scrie despre imaginea fotografică (frânturi de realitate) în CULTURA  URBANĂ…

 

Despre prima slujbă, bănoasă, în LONDRA (LA PAS) scrie Cristian Gabriel GROMAN…

 

CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI continuă cu o temă la modă, naționalismul contemporan, temă propusă de Teodor BÂRSAN…

 

Un fel de iluzii pierdute sunt invocate de Daniel Tache în rubrica lui CULTURA ONLINE…