Lucrurile au făcut un drum lung de când am văzut doi bărbați sărutându-se. Era un documentar francez, numit „Săruturi / Bises”, în toamna anului 1990. Atunci am văzut și primul afiș care făcea reclamă la prezervative, ca și cum erau produse Chanel și toată lumea ar fi dorit să aibă unul, doar să fi știut unde se dădeau și cum să-l folosească. Anunțul explica totul. Aceia au fost anii de noi începuturi, în noua revoluție cultural, peste tot în lume. Sunt mândră să spun că am participat la ea de la început. În 1998, în calitate de membru al Comitetului de Drept și Orientare Sexuală al Baroului de Avocați al Municipiului New York, am co-organizat și co-produs primul program de sprijinire a egalității de imigrare pentru cuplurile de același sex, sub titlul „Suntem familie”. Congresmanul Jerry Nadler a arătat interes în a participa, precum și ziaristul de la New York Times, Frank Rich. Din nefericire, amândoi au fost obligați să refuze atunci când unei întâlniri neașteptate a trebuit să i se acorde prioritate în calendar. În următorii trei ani am mărșăluit în parada Gay Pride, cu sloganul „egalitatea de imigrare” și am ratat-o pentru toți ceilalți ani, cu părere de rău.
Eu văd a fi homosexual ca fiind ceva diferit, într-un mod care nu este alterabil. Poți să-ți falsifici orientarea sexuală sau poți să decizi să explorezi alte țărmuri, și în proces descoperi că explorarea este ceea ce ai nevoie. Pentru că puține lucruri sunt la fel de definitive ca identitatea sexuală, printre care nașterea și moartea. Probabil acestea explică lipsa de comfort a politicienilor, ca și a oamenilor care doar votează, să rămână eufemistic, in a extinde drepturile civile pentru comunitatea homosexuală.
În 1991, într-un sat din statul Virginia, un prieten a scris teza sa de terminare a liceului despre constituționalitatea căsătoriei pentru cuplurile homosexuale. Profesoara lui de engleză, soția preotului local, a refuzat să îl lase să prezinte lucrarea sa cu ceilalți studenți. Cu toate acestea, elevul de clasa a XII-a a insistat, a prezentat, dar spre oroarea profesoarei nu a fost niciun balamuc. Vacarmul temut de profesoară s-a limitat doar la un singur comentariu. Un coleg a zis:
-Deci, ce vrei tu să spui este că e constituțional să mă căsătoresc cu câinele meu?
Oftând, prietenul meu a răspuns:
-Da, Bob, te poți căsători cu câinele tău.
Astăzi, prietenul respectiv a scris pe Facebook:
-Dragi judecători de la Curtea Supremă, vă mulțumesc pentru afirmarea credinței unui tânăr în protecția egală dată vieții, libertății, demnității și în căutarea fericirii….
Ca și el, mă simt mândră de Curtea Supremă americană. A reușit, în sfârșit, să ne lase să imbrațișăm tot ce este omenesc, ca să folosesc cuvintele lui Tennessee Williams, o altă persoană mioapă.
DANA NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la Columbia Law School, din New York, profesor adjunct la Barnard College-Columbia University, dar și dâmbovițeană de pe malurile Ialomiței…
Citeşte şi
ROMAN FOILETON – Ionuț Cristache-A DOUA FAȚĂ-Episodul al șaisprezecelea
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI: TOT DESPRE REGIONALIZARE
Cristian Gabriel GROMAN vă povestește despre aventurile căutării unei locuințe la LONDRA ( LA PAS)…
LA 13… în CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI a lui Teodor Constantin BÂRSAN…
Profesori buni, profesori răi… despre ei în REFLECȚII PEADGOGICE, cu Alexandra VLADOVICI…
Timpul, bla! scrie Puiu JIPA în săptămânala lui AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…
Un interviu cu Daniel-Silvian PETRE, în CULTURA ONLINE a domnului profesor Daniel TACHE…
Despre o ședință la bloc, în Drumul Taberei, scrie Cătălina CRISTACHE în PLIMBĂRI BUCUREȘTENE…
Destul! zice cu umor doamna profesoară Mihaela MARIN, în rubrica ei CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
PICĂTURA CHINEZEASCĂ, o rubrică nouă și… colectivă…
Facebook
WhatsApp
TikTok
