kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

ADUNAREA GENERALĂ A C.A.R. DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI


Joi, 10 Ianuarie 2013, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pãrinte Arhiepiscop şi Mitropolit  NIFON,în conformitate cu Statul de Organizare şi Funcţionare al Casei de ajutor reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti(C.A.R.), s-au desfăşurat, la sediul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, lucrările Adunării Generale anuale a Casei de ajutor reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti (C.A.R.), care a avut ca scop principal primirea raportului asupra activitãţii din anul 2012.

 Lucrările au debutat cu prezentarea, de către preşedintele instituţiei, a dării de seamă pe anul 2012, apoi a fost citit raportul Comisiei de Cenzori şi a fost propus bugetul pentru anul 2013, după care au avut loc dezbateri cu privire la îmbunătăţirea activităţii C.A.R.–ului şi a creşterii rolului său în pastoraţia şi misiunea Bisericii, prin sprijinirea solidarităţii şi a susţinerii reciproce dintre membrii sãi.

Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi a salariaţilor bisericeşti din Arhiepiscopia Târgoviştei are în prezent1080 de membri titulari, iar în anul 2012 a acordat împrumuturi la 191 dintre membri sãi, în valoare de peste un milion şi jumătate lei.

Conform Statutului de Organizare şi Funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi a salariaţilor bisericeşti are ca scop “acordarea de împrumuturi şi ajutoare membrilor sãi,  la cererea acestora, iar activitatea acesteia se desfãşoarã potrivit propriului regulament” şi cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Târgoviştei.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media