kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Acum 153 de ani, la Târgovişte se ducea o luptă electorală? Vezi pentru ce:

Unirea principatelor sub un singur domn a generat o luptă electorală crâncenă şi în Târgovişte. Conform muzeografului Georgreta Toma, “la Târgovişte, au fost cercuri unioniste care dezbăteau problema unirii şi aduceau în atenţia locuitorilor care sunt foloasele unirii. În principiu era modernizarea statului sub toate aspectele. De altfel locuitorii au fost întrebaţi dacă doresc sa nu unirea. Târgoviştea a fost vizitată de reprezentamţi ai Angliei şi  Sardiniei, vizite cu mare fast. Au fost primiţi de oficialităţi, de primarul oraşului Aceştia au vizitat Curtea Domnească, Mănăstirea şi au întocmit un raport în care au constatat că târgoviştenii sunt dornici de unire.A început o luptă acerbă de a se înscrie în listele electorale, de a vota electorii Dâmboviţei. Grigore Alexandrescu, poet târgoviştean, pentru că nu avea o situaţie materială deosebită, iar votul era cenzitar, ca  să participe la alegerea electorilor de Dâmboviţa, a primit o moşie de la un neam de al lui de la Ludeşti,. În final, Dâmboviţa îşi trimite reprezentanţii în adunarea electivă a Ţării Româneşti, pe maiorul Lăzureanu, din partea armatei, şi Emanuel Florescu, viitorul ministru de război în anumite perioade ale domniei lui Cuza. Pe 5 ianuarie este ales în Adunarea Electivă a Ţării Moldovei domnitorul Ioan Cuza, iar aici la Târgovişte a fost o discuie aprinsă ca electorii, dar în final au optat tot pentru Cuza”.  
Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media