A apărut numărul de martie – 2026 al prestigioasei reviste de cultură LITERE, una dintre publicațiile de mare valoare, cu o lungă tradiție post-revoluționară, în aceste vremuri distopice, atât de potrivnice culturii, literaturii, artei scrisului în general. Un intelectual autentic, Domnul Profesor Mihai Stan, continuă să facă istorie literară la Târgoviște…
LITERE – Revista lunară de cultură a Societății Scriitorilor Târgovișteni – Nr. 3 (312) martie 2026 o puteți accesa pe site-ul nostru !
https://www.bibliotheca.ro/…/nr_3_2026/litere312.pdf
În fiecare număr al REVISTEI LITERE se poate citi și o amplă rubrică numită simplu, CULTURA DIN GAZETA DÂMBOVIȚEI…
Câteva argumente…
De foarte mulți ani, pagina de cultură din Gazeta Dâmboviței experimentează normalitatea. Alături de mari personalității ale spiritualității naționale, tineri și mai puțini tineri târgovișteni scriu săptămânal cu talent, cu bucuria dialogului, cu pasiunea rară a redescoperirii bogăției limbii române. Credem, împreună, că e nevoie mai mult decât de o fiziologie a dialogului. Și nu este vorba despre dialogul banal, cotidian. Trebuie să intrăm în nuanțe, în subtilul existenței, iar acest lucru se face prin dialog cultural. Iată, deci, ce reprezintă Cultura din Gazeta Dâmboviței, un dialog cultural. Nu vorbim despre elitism, nu vorbim despre artificii pe cer, nu despre spectacol și dialog al vip-urilor. Vorbim despre un dialog provincial, poate chiar pastișând anumite epoci, dar este autentic și există cu adevărat. Și este suficient. Exact ca într-un land german, scria unul dintre prietenii noștri colaboratori, care reduce universul la două creste, cele pe care locuitorii le pot vedea. Machu Picchu pentru noi este Târgoviștea. Și asta oricât de amuzant sună.
Editura Bibliotheca a fost mereu gazda noastră primitoare, am editat împreună o colecție de cărți cu textele celor care scriu în Gazeta Dâmboviței și o vom mai face. De asemenea, Revista Litere ne-a primit printre colaboratorii ei și ne propunem, în fiecare nou număr al ei, să prezentăm câte ceva din munca noastră veche și nouă. Vă prezentăm, deci, târgoviștenii care scriu la Gazetă, alături de nume mari ale literelor românești, precum Șerban Foarță, Liviu Antonesei, Doina Ruști, Dorin Tudoran, Pușa Roth, Veronica Pavel Lerner, Nicolae Stan, Gheorghe Scorțan, Dana Banu, Noemina Câmpean și mulți alții…
O lectură necesară, așadar, acum înainte de sărbătorile primăverii…




Facebook
WhatsApp
TikTok


































