ACTUALITATEA DE ACASĂ – Ionuț CRISTACHE – Alte povești din România beteagă (2)

   Tot cu silă, tot cu lehamite și cu resemnare? Spuneam că, de multe ori ni se pare că nu e bine să ne irosim pentru nimicuri, dacă ne vom îngriji de lucrurile mari, cele mici se vor rezolva de la sine. Eu nu cred că e așa… Și mai afirmam că lumea noastră e plină de neisprăviţi, unii chiar primesc daruri pentru netrebnicia lor. Neisprăvitul e unul care rămâne neterminat, nu are capăt și nici sfârșit, nu are niciun rost, e fără căpătâi, e incapabil. E un om de nimic. Sau, cum scria un mare prozator român, e unul care „n-a mai avut mijloace să-și procure material și a fost silit să-și lase capodopera neisprăvită, fără brațe”. Despre oameni vorbim aici, despre cei lipsiți de calități, de pregătire. Ce se poate face cu niște neisprăviți? O țară în putrefacție, condusă de tot felul de ignoranți, incapabili, incompetenți, nechemați, nepregătiți, nepricepuți, neștiutori, ageamii. Și altele asemenea… Mă întorc și azi la altă poveste din țara mea beteagă, cea care se pregătește să-și aleagă conducătorii. Să-i ascultăm pe câțiva dintre ei…

   Nicolae Ciucă vrea să fie un președintele-muncitor. În „cartea sa”, „În slujba țării”, zice că:

„Sunt un om credincios, nu ascund acest lucru, după cum nici nu fac paradă cu credința mea.” Și cu pelerinajele pe la biserici, afișate în multe poze și clipuri de pe pagina sa de Facebook, cum rămâne? Toți fac, însă, din credință un mijloc profund electoral. El este, după cum afirmă, nu doar credincios, ci și modest, curajos și muncitor. „Nu mă dau la o parte, nu dau lecții nimănui, ba mai mult, mă așez în fruntea acestui efort național, devenind un președinte-muncitor”, mai spune. Apoi, recunoaște că nu e un orator prea bun, dar încearcă să transforme acest minus în avantaj. „Eu nu am fost un om care să vorbesc, nu am, cum se spune, verbul la mine pentru a putea să transmit mesaje, să fac în aşa fel încât că conving oamenii din vorbe. Am făcut, în schimb, altceva: am convins prin fapte. Eu am fost un om care am fost învăţat să fac, nu să vorbesc.”. Și crede că România are nevoie de un om care se dedică „întru totul faptelor”. Este, cum zice, un om „tehnic, un militar care nu a făcut altceva decât să-şi urmeze rigorile”.

   În schimb, celălalt, Marcel Ciolacu, crede că „nu sunt perfect, dar îmi asum”. Îl credeți? Cuvântul lui de ordine este simplitatea. „Ca și profil, eu sunt un om foarte simplu”, mărturisește el. Ca și, ca ne și… E o tehnică de control, de fapt, să spui: „Nu sunt perfect. E primul lucru evident. De fapt, nimeni nu e perfect, am multe defecte, dar sunt un om care îmi asum lucrurile, sunt un om care a ieșit din logica de a face calcule reci în ceea ce privește sondajele de opinie, sunt un om care crede că deciziile trebuie să le iei în timp real.” Și, aplecat spre cultura pe care o iubește, mai spune: „După toată analiza mea, am ajuns parcă la vorbele lui Belmondo. Am zis: Dom’le, nu intru în competiție cu cei mai frumoși pentru că aș fi cel mai urât dintre frumoși. Eu intru în competiție cu cei urâți. Și cu adevărat în acea competiție sunt cel mai frumos dintre urâți.” De unde și vechea lui concluzie: „Nu sunt perfect sau fără de păcat, pur și simplu sunt om.” Își recunoaște lipsurile din educație și, așa cum națiunea a aflat cu înfrigurare, lucrează la ele, face meditații la engleză, la economie și la politica externă, cu alte cuvinte, face eforturi să devină mai bun. Gata, ne-a promis, va fi „un președinte pentru toți”. Am aflat și care sunt valorile ce îi conduc viața: „Familia, munca și credința au fost călăuzele mele în viață. M-am născut într-o familie obișnuită din Buzău. Nu sunt un om perfect, dar am o calitate, sunt un om normal și nu vreau să par altfel decât sunt.” Și o spune cu patos: „Dragi români, familia, munca și credința au fost călăuzele mele în viață. M-am născut într-o familie obișnuită din Buzău. Tata m-a învățat ce înseamnă munca, respectul și iubirea față de țară. Dar și cât de important este să te lupți pentru lucrurile în care crezi, pentru ideile tale. Să ai curajul să iei decizii și să fii responsabil”. Așa o să fie, „un președinte pentru toți!”

   Și altul, Mircea Geoană, cică o să fie „un președinte al oamenilor, nu al partidelor”. Ca și toți ceilalți, un candidat modest, simplu, imperfect etc. A mărturisit întregii lumi că „nu sunt perfect. Dar știți ce putem face? Putem să muncim”. Va fi (cum altfel?) „un președinte pentru toți românii”, dar s-a și diferențiat cu ceva: „un președinte al oamenilor și nu al partidelor”.Să insistăm puțin: „Voi fi președintele națiunii române, apărător al tradițiilor și al credinței noastre. Dar și deschis către modernitate și progres…” Profundă e și mărturisirea despre doctrina care-l însoțește: „Sunt undeva de centru-radical. Eu voi fi cel mai pro-business președinte din istoria României. Dar sunt poate și cel mai social-liberal. Sunt și foarte conservator pe anumite valori, sunt și modern și progresist pe anumite valori. Am să fiu campionul inovării în politică și pentru România.”  Virtuți mari, ce mama naibii! Și multe… Adică, anunță hotărât, „voi fi un președinte 100% activ și implicat din prima zi de mandat.”

   Alt pretendent la funcția supremă este Elena Lasconi, „candidatul din popor care a pornit de la minus infinit”. Ea promite că va fi „un președinte pentru toți românii”. Și mai zice: „Eu sunt autentică, nu mă voi schimba pentru că sunt niște alegeri. Eu sunt aceeași Elena care am fost și în urmă cu 20 de ani; muncesc foarte mult, iubesc România cu toată ființa mea.” Continuă mobilizator și lacrimogen: „Dacă eu aș ajunge președintele României, aș fi președintele din popor, pentru popor, o să fiu mereu printre oameni și nu doar într-o colivie de aur, ca să zic așa. Eu chiar sunt din popor și chiar am pornit de la minus infinit.” Și asta nu e tot: „Tot timpul m-am vizualizat că o să fiu o bunică cu trei nepoţi, că o să am un sorț şi o să fac cozonaci. Mă vizualizam undeva la munte, într-o casă de lemn. Asta îmi doream.” E          ca o mângâiere de toamnă, nu credeți? Fiindcă mai spune: „În primul rând, eu sunt cel mai mare critic al meu. Nu mă trezesc dimineaţa să mă uit în oglindă şi să mă gândesc: «Doamne cât de frumoasă şi de deșteaptă sunt astăzi şi ce preşedinte superb sunt!» Vă spun nişte lucruri simple şi clare. Niciodată nu am fost omul sistemului. Nu am fost implicată în nicio combinație.” Deci, un om simplu, din popor, totuși cu ceva atuuri – perseverență, loialitate… Din altă parte aflăm că poți „să fii orice vrei în viaţă, important este să fii tu. Tot ce am realizat în viaţa asta, am realizat pentru că nu am renunţat. Sunt loială, nu sunt o trădătoare şi iubesc ţara asta.” Și, desigur, „femeia ţine socotelile în casă, femeia ţine familia. Şi foarte important, femeia nu este conflictuală, adică încearcă să-i mulțumească pe cei din jurul ei cu dialog, cu vorba bună. Cred că este o mare calitate. Şi mai avem ceva în plus, nu că bărbații ar fi altfel – am foarte mulţi prieteni bărbaţi – este empatia şi păsarea. Pentru că ăstora nu le pasă.” Un bine planetar se află în așteptare, spre sfârșitul anului, sperăm să nu fie precum prăfuitul și desfundatul oraș al doamnei primar, deocamdată… Iar cu păsarea, mai vedem noi!

   Și, el, George Simion, „președintele celor mulți”… Ne dă case ieftine. Și zice că e „mai dinamic decât Iohannis.” Păi, asta e o virtute? Cine nu poate să fie mai dinamic decât pas cu pas? Apoi ne asigură că politica lui e pacea, precum cea a lui Donald Trump: „Politica lui Donald Trump a fost întotdeauna pentru pace, la fel ca și politica mea.” Dacă te uiți bine, par să fie gemeni, nu? Scria un jurnalist: „Dorința sa pentru pace, care ar putea ajunge direct la sufletele alegătorilor – căci cine nu-și dorește pacea – ar trebui descifrată în cheia corectă: dacă înseamnă încheierea războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei, în condițiile actuale, mai este pacea de dorit cu orice preț?” E neclar cum se împacă cedarea de teritorii cu ideea unui președinte-suveranist, cum declară Simion că este. Și-a făcut un portret când a anunțat candidatura la prezidențiale: „Eu vreau să vă zic că George Simion vrea să fie preşedintele românilor şi atât. E timpul pentru un preşedinte energic, nu pentru ficuşi, nu pentru îmbuibaţi, nu pentru turişti. Vremea lor a trecut.” Și ne-a mai promis: „Voi fi preşedintele care vă ascultă şi voi fi preşedintele care se luptă pentru voi. Un preşedinte drept…” Iată și concluzia vibrantă, pătrunzătoare și patriotică: „Sunt George Simion, am 37 de ani şi refuz să îngenunchez în faţa trădătorilor de neam şi de ţară.”

   Am obosit, tot binele lumii ni se pregătește, gata să se răstoarne peste noi. Mai sunt și alți doritori, dar sunt lipsiți de șanse și de importanță. Gata, le-am rezolvat și p-astea!