ACTUALITATEA DE ACASĂ – Ionuț CRISTACHE

Alte povești din România beteagă (6)

 

   Spuneam că, de multe ori, ni se pare că nu e bine să ne irosim pentru nimicuri, dacă ne vom îngriji de lucrurile mari, cele mici se vor rezolva de la sine. Eu nu cred că e așa… Și mai afirmam că lumea noastră e plină de neisprăviţi, unii chiar primesc daruri pentru netrebnicia lor. Neisprăvitul e unul care rămâne neterminat, nu are capăt și nici sfârșit, nu are niciun rost, e fără căpătâi, e incapabil, e un om de nimic. Sau, cum scria un mare prozator român, e unul care „n-a mai avut mijloace să-și procure material și a fost silit să-și lase capodopera neisprăvită, fără brațe”. Despre oameni vorbim aici, despre cei lipsiți de calități, de pregătire. Ce se poate face cu niște neisprăviți? O țară în putrefacție, condusă de tot felul de ignoranți, incapabili, incompetenți, nechemați, nepregătiți, nepricepuți, neștiutori, ageamii. Și altele asemenea… Lor ar trebui să le spunem mai des și poveștile despre oamenii frumoși, buni, demni, sunt mulți, nu au nevoie de cuvinte alese, au învățat ce înseamnă normalitatea…

 

 

Gânduri despre ochi și despre oamenii minunați de la noi, de acasă…

 

Cei mai frumoși ochi sunt cei care te privesc cu dragoste, scria cineva, adăugând că atunci când ne uităm unul în ochii celuilalt sufletele noastre se aprind. Și chiar cred că este așa, ochii spun mai multe decât cuvintele ar putea spune vreodată, ochii sunt expresia spiritului nostru. Cicero compara ochii cu niște santinele: „Ochii, asemeni unor santinele, ocupă poziția cea mai înaltă a corpului.” Iar Picasso era de părere chiar că ochii trebuie crezuți înainte de minte, ei fiind primii care ne arata o imagine reală, tot ceea ce este judecat apoi reprezentând, poate, o minciună pe care ne-o spunem: „Dacă am putea să ne lăsăm deoparte creierul și să ne folosim numai de ochi!”. Oamenii au doi ochi și o singură limbă, pentru a vedea de două ori mai mult decât vorbesc. Închid ochii și toată lumea moare, îmi ridic pleoapele și totul renaște, spunea Sylvia Plath. În fine, să-l cităm și pe Shakespeare, să înveți a citi ce-și scrie iubirea care tace și să auzi cu ochii – astea nu le poate face decât gingașul simț al iubirii.

De fapt, gândurile mele de azi sunt despre oameni pe care-i cunosc, aici la noi acasă, oameni care știu să dăruiască bunătate, înțelepciune, sănătate semenilor lor. Și este vorba despre singura clinică oftalmologică din județul Dâmbovița, Centrul Oftalmologic Optic Art, care   și-a deschis porțile în februarie 2018. A adus, în premieră în județ, cea mai modernă sală de operații, la standarde europene, utilată cu cele mai performante aparate pentru operații de cataractă și alte tipuri de intervenții oftalmologice.

Aici, în Gazeta Dâmboviței, noi am mai scris despre această clinică modernă din Târgoviștea noastră. Pentru că vrem să vă povestim și despre normalitatea pe care ar trebui să o regăsim în viața obișnuită, vă reamintim câte ceva… Scriam, deci, că sunt oameni care renunță la visurile lor imediat ce lucrurile devin puțin dificile și sunt și oameni, așa cum este și cazul Doamnei Doctor Maria Oprescu, care dau dovadă de o determinare uneori dincolo de limitele umane și nu-și abandonează niciodată drumul. Este medic primar oftalmolog și, în prezent, profesează numai în mediul privat. De ce oftalmologie, am întrebat-o noi? „Pentru că a fost pasiunea mea din adolescență, mi-a plăcut extraordinar de mult și aveam un prieten de familie oftalmolog care, probabil, mi-a sădit această pasiune. Țin minte că eram studentă și nu se găseau cărți de oftalmologie decât în limba rusă. Le cumpăram și le citeam în limba rusă.” După ce a terminat liceul, n-a putut să opteze din prima pentru medicină, așa că a fost nevoită să urmeze o școală tehnică și să lucreze altceva decât ceea ce-și dorea, însă nu a renunțat niciodată la visul de început. După o vreme, s-a înscris la medicină. „Am avut ghinion, după facultate am prins acea perioadă de 4-5 ani în care nu s-a dat examenul pentru intrarea în specialitate. Am dat examen în 1988 și am putut să aleg ceea ce mi-a plăcut.” După ce s-a specializat, a venit la Pucioasa, iar în 1998 a devenit Șef de secție în Spitalul Județean din Târgoviște, loc unde a rămas până la pensionare.

 

 

În 2006, a deschis cabinetul particular din zona Dealu Mare, iar în 2017 a ridicat Clinica OPTIC ART, de pe Strada Cetății, din Târgoviște. Astăzi, are dotări medicale la cel mai înalt nivel și aparate de examinare precum în multe clinici din afara țării. Din echipa clinicii face parte și fiica domniei sale, Doctor Anca Oprescu Gîrneață care, deși avea atât cunoștințele, cât și resursele pentru a pleca în capitală, a ales Târgoviștea din dragoste pentru oameni și de dragul familiei. Deși a trecut și prin momente dificile, astăzi se uită cu mândrie în urmă și se străduiește să-și facă treaba la fel de bine de fiecare dată. „Eu cel puțin așa gândesc: să mă ocup de pacient așa cum mi-ar plăcea să se ocupe un medic dacă aș fi eu pacient.” Deși are aparatură de precizie și cele mai non-invazive tehnologii, ele uneori sunt insuficiente ca să echivaleze ignoranța oamenilor ce vin prea târziu chiar și la medicul oftalmolog. Tot mai mulți copii ajung la oftalmolog cu miopii progresive, iar tot mai mulți oameni dezvoltă boli grave care, netratate, duc la pierderea vederii. „Orice părinte ar trebui să își aducă copilul și la oftalmolog, cel mai târziu la 3 ani. Și dacă este totul în regulă, atunci ar mai trebui dus înainte de a începe clasa I. Am avut un pacient cu un sindrom extrem de rar, mi-a sărit în ochi imediat ce l-am văzut. Am întrebat-o pe mamă: „N-ați observat că acest copil are ochii diferiți și că nu sunt în regulă?”. Copilul având 9 ani… Și mi-a zis „Ce, dar eu am timp să mă uit la ochii lui?” Eu îmi învăț pacienții și îi rog, la rândul lor, să-i învețe și ei pe alții, să-și acopere, măcar o dată pe săptămână, câte un ochi alternativ și să observe dacă vederea este în regulă luându-și un punct de reper. După 40 de ani ar trebui ca, măcar o dată pe an, să mergem la medic. E important și ca pacientul să-și respecte tratamentul după depistarea unei probleme.” Doamna Doctor Maria Oprescu are mulți ani de experiență și își face, zi de zi, meseria cu pasiune și cu foarte multă dragoste.

 

Eu însumi pacient vindecat de curând în clinica târgovișteană, vecin cu oamenii minunați despre care vă scriu, trebuie să vă mai povestesc și despre cei pe care-i întâlnesc, zilnic, ieșind cu privirile uimite de realitatea pe care o văd altfel, de culorile unor anotimpuri de care parcă uitaseră. Scuzați de… vorbă mare, dar n-am să uit prea curând cuvintele unei doamne în vârstă, aflată lângă intrarea clinicii, care-l întreba pe fiul său: „Doamne, ce culori au florile astea, e adevărat?”