kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Activitate educațională, la Parohia Dobra

Luni, 13 februarie 2017, în cadrul parteneriatului dintre Biserică și Școală, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, la Parohia Dobra, Protoieria Târgoviște Sud, s-a desfășurat activitatea educațională, intitulată Rugăciunea în viaţa tânărului şi participarea lui la viaţa parohiei, ce a avut ca obiectiv aprofundarea rolului rugăciunii în viața tânărului și modalitățile concrete de implicare în viața comunității parohiale.

   Activitatea a fost coordonată de preoţii slujitori Safta Marius şi Matei Nicolae, la ea luând parte studenți și elevi din parohie. Momentul a fost inaugurat prin intermediul unei pricesne, interpretate de către eleva Stoica Maria, câştigătoare, în anul 2016, a premiului special, la Festivalul Naţional Ileana Sărăroiu şi fiică a parohiei.

   La dezbateri, au participat profesori ai școlii din localitate, împreună cu doamna director Neagu Cristina, domnul viceprimar şi domnul Nicolae Nicolae, profesor de limba şi literatura română, fost director al Şcolii Pr. Panait Georgescu din localitate

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media