kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ – PUIU JIPA: ȘI DĂ-NE NOUĂ…

Pâinea conține foame. De câte ori cumpăr pâine mă gândesc cu toată sinceritatea că o voi mânca bucuros, că pâinea aceea îmi va ține de foame, somn, căldură. Înainte să încep o pâine nouă, o termin pe cea veche, chiar de e uscată.

Rar mi s-a întâmplat să îmi mucegăiască pâinea. Poate era prost făcută. Dar atunci când o vedeam mucegăită îmi venea să plâng. O aruncam cu grijă, parcă. Am avut perioade grele, fără un ban în buzunar, dar nu știu cum făceam că reușeam întotdeauna să am măcar o pâine, cât de mică. Mâncam din ea cu grijă, nu-mi scăpa nici o firimitură.  Pâinea are un farmec aparte atunci când o dorești cu tot dinadinsul… Coltucul rupt, aburind, care se duce adânc în tine, aproape nevăzut, mirosul de… „nu știu ce” care te face să mănânci chiar și una întreagă.

Am cumpărat o pâine caldă, fierbinte. Sunt la o terasă. Lume destulă. Rup pâinea în două. Peste câteva secunde apare cineva și, zâmbind, îmi cere o „coajă”… într-un minut pâinea se termină. Mi-am păstrat un coltuc. Mușc și mă gândesc la niște ani de demult, când am fost trimis pentru prima oară, singur, să cumpăr pâine.

Când am adus pâinea acasă… mai rămăsese doar un coltuc!

 

PUIU  JIPA  este actor, dramaturg, regizor și poet, iubitor de FIORD și târgoviștean de Ploiești… 

 

Citeşte şi


  • ROMANUL FOILETON se termină azi, A DOUA FAȚĂ a ajuns la EPILOG…
  • Domnul Constantin VAENI e alături de noi, cu rubrica sa ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI…
  • Constanța POPESCU  la  EVENIMENTE ÎN AȘTEPTARE, cu apropiatul ei volum de versuri, Capcana cuvintelor…
  • PICĂTURA CHINEZEASCĂ…
  • CULTURA URBANĂ, cu doctorul în filosofie Pompiliu ALEXANDRU…
  • Radu GEORGESCU și rubrica lui CULTURA  GLOBALĂ…
  • PLIMBĂRI  BUCUREȘTENE, rubrica de fiecare sâmbătă a Cătălinei  CRISTACHE…
  • Alexandra VLADOVICI BÂRSAN și REFLECȚIILE  PEDAGOGICE…
  • Teodor Constantin  BÂRSAN și rubrica sa CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI…
  • Daniel TACHE și rubrica lui CULTURA  ONLINE…
  • CULTURĂ  ȘI  EDUCAȚIE, săptămânala întâlnire cu doamna profesoară Mihaela  MARIN…
  • LONDRA LA PAS, cu Cristian Gabriel GROMAN…
  •  

    Distribuie:

    Lasă un comentariu

    Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
    MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

    CITEȘTE ȘI

    Metex oneminamed Gopo
    kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
    novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
    Newsletter Gazeta Dambovitei
    Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
    E-mailul tau nu va fi facut public

    Parteneri media