AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ- Puiu JIPA: DOUĂ PUNCTE, PARANTEZĂ :)

Mă întorc uneori în urmă, să văd cine sunt acum. Revăd oameni, reascult discuții… Și-mi dau seama că tot ce e în urmă nu prea e adevărat. Tot ce-mi reamintesc e trecut prin filtrele celui ce sunt acum. Imaginile se deformează, aleg ce-mi convine, totul capătă irizații, răsturnări. Pus față-n față cu un trăitor al aceleiași amintiri constat că ne amintim lucruri diferite, deși faptele sunt aceleași.

Nu vreau să filosofez pe ideea asta, au făcut-o alții, dar realizez că, de fapt, am trăit numai și numai ce am vrut. M-am aruncat în „plăcute” și „neplăcute” cu plăcere, chiar dacă inconștient de pericole sau urmări. Așa fac și-acum. Și mai am și nerușinarea să cred că și alții fac la fel (Doamne, câți de „ș” am folosit!!!).

Mă găsește o persoană pe o rețea de socializare, o doamnă acum. Și începe să-mi povestească cine eram eu în urmă cu 25 de ani. Ba chiar îmi promite că postează și vreo două poezele de-ale mele… Îmi zice și de vreo câteva plimbări sub clar de lună, de tainice întâlniri de budoar, de jurăminte… Hopa! Ăsta nu sunt eu! Adică știam sigur că nu se ajunsese la nimic din toate astea. Încerc să-i spun că nu prea a fost așa, era elevă, îi cunoșteam părinții, eram și însurat atunci. „Dar poeziile?” întreabă ea. Da, poeziile erau ale mele, dar nu îi erau dedicate, erau simple gânduri, pe-un șervețel, la terasă. Asta îmi aminteam eu. „Nu, nu e așa. Eu am rămas în poeziile alea, mi le-ai dat mie!”

„te aud când dormi

visul nu se leagă

respir

cu ochii închiși te găsesc”

(doar doare)

Asta e una, pe cealaltă nu a mai postat-o. Îmi trimite emoticoane cu zâmbete, semne de întrebare. Și revin, eu unde sunt? În mintea ei, în mintea mea?

 

PUIU JIPA  este actor la Teatrul din Târgoviște ( care nu știm cum se mai numește), este regizor și dramaturg, dar și ploieștean și târgoviștean…

 

Citeşte şi

Un nou episod, al paisprezecelea, din ROMANUL FOILETON al scriitorului Ionuț Cristache, A DOUA FAȚĂ…

Amărăciuni AMESTECATE, în rubrica săptămânală ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI a marelui regizor Constantin VAENI…

Hubris sau idioțenie, se întreabă în AMERICA LA NOI ACASĂ doamna profesoară Dana NEACȘU…

 

Despre solidaritatea româno-slavă scrie Radu STATE în rubrica lui CULTURĂ ȘI ISTORIE…

 

A  fi sau  a nu fi depresiv… Aceasta-i întrebarea doamnei profesoare Mihaela MARIN în CULTURĂ  ȘI  EDUCAȚIE…

 

Înainte, zice imperativ, în CALGARY ÎN DIRECT, prietenul nostru Radu TECUCEANU, chiar direct din Canada…

 

Alexandra BÂRSAN VLADOVICI scrie despre individualism, curiozitate și creativitate în REFLECȚII PEDAGOGICE…

 

Despre grabă sau respect în PLIMBĂRI BUCUREȘTENE, cu Cătălina CRISTACHE…

 

Pompiliu ALEXANDRU scrie despre imaginea fotografică (frânturi de realitate) în CULTURA  URBANĂ…

 

Despre prima slujbă, bănoasă, în LONDRA (LA PAS) scrie Cristian Gabriel GROMAN…

 

CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI continuă cu o temă la modă, naționalismul contemporan, temă propusă de Teodor BÂRSAN…

 

Un fel de iluzii pierdute sunt invocate de Daniel Tache în rubrica lui CULTURA ONLINE…