AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ- Puiu JIPA: DINCOLO ȘI DINCOACE DE TEATRU

Când am fost prima dată la teatru, aveam vreo 3-4 ani, am fost cu grădinița la „Ciufulici”, în Ploiești. Nu țin minte nimic, în afară de țipetele de la stinsul luminii. După aceea au apărut și lucruri memorabile, la alte spectacole, inclusiv un sărut dat unei colege. Sărutul îl țin minte, spectacolul ba. Mă gândeam cu ce poți rămâne în amintire dintr-un spectacol. Eu m-am deformat, le privesc profesional, dar spectatorul de rând oare ce își amintește peste ani? Am aflat că nu actorii sunt cei de care îți amintești, ci imaginile.  Așa am înțeles că teatrul înseamnă mai întâi de toate imagine. Actorii, artiștii vin mai încolo, după vedete. Ultima dintre amintiri este „povestea”. Atât de absorbiți de evenimentul teatral, descoperind povestea, o și uită instantaneu, pentru a o relua un minut mai târziu. Și tot așa, story-ul rămâne în urma cuvintelor. Mulți își amintesc un spectacol doar ca o culoare, ca o stare de spirit. De fapt, cred că ăsta e adevăratul spectacol.

Pentru cei dinăuntru, actorii adică, totul e pe viață și pe moarte, totul sau nimic. Ei trăiesc o secundă mare cât un infinit, irepetabilă. Publicul trăiește timp. Timpul îi trăiește pe actori. Marile spectacole rămân în amintiri când se-ntâlnesc doi sau mai mulți părtași la ele. Avalanșa de asemenea amintiri poate reconstitui starea de spectacol.

Mai există un moment special al „dedupăteatrului”: când oamenii pleacă și multă, multă vreme nu scot o vorbă. Apoi, dintr-o dată, schimbă o privire scurtă, de teama de a nu risipi vraja și încep să exclame. Atât! Restul e tăcere!

PUIU JIPA  este actor la Teatrul Municipal „Tony Bulandra” din Târgoviște, regizor și dramaturg și ploieștean de Târgoviște…

Citeşte şi