kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

85 de ani de la naşterea unui cetăţean de onoare al municipiului Târgovişte! Vezi despre cine e vorba!

Scriitorul Mircea Horia Simionescu s-a născut la Târgovişte, la 23 ianuarie 1928. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1964). După terminarea studiilor a fost redactor la Scânteia (1950-1959), unde a semnat cronica muzicală şi a publicat articole pe teme culturale şi de învăţământ. A lucrat şi la Consiliul Culturii (1969-1971) şi a fost director general al Operei Române din Bucureşti (1972-1974).

Vârsta de 40 de ani i–a adus şi afirmarea pe scena literară. Debutul editorial este reprezentat de volumul ”Dicţionar onomastic”, continuat de ”Jumatate plus unu”. „Alt dicţionar onomastic” (1976, Premiul ”Ion Creangă” al Academiei Române).  Primul volum face parte din seria ”Ingeniosul bine temperat”, care mai cuprinde: ”Bibliografia generala” (1970), ”Breviarul” (1980), ”Toxicologia sau Dincolo de bine şi dincoace de rău” (1983). A mai publicat romane: ”Nesfârsitele primejdii” (1978), ”Paltonul de vara”. Timp de peste trei decenii a fost preşedintele juriului Festivalului Naţional de Literatură ”Moştenirea Văcăreştilor”. Scriitorul a fost declarat şi „Cetăţean de onoare al municipiului Târgovişte. Scriitorul a încetat din viaţă în anul 2011 la vârsta de 83 de ani în locuinţa sa din Bucureşti.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media