În grădina casei mele se găsește o statuie sculptată în piatră, înconjurată de iarbă, de flori,
înfățișând o femeie peste care au trecut veri și ninsori.
Și des am vizitatori.
Pe-o parte-i aud șoptind, iar pe alții chiar grăind, numind formele statuii mele urâte sau imperfecte.
Cel puțin asta spun unii, dacă nu chiar toți: „și ce caută afară? de ce nu este în casă? Mut-o cât mai poți”.
Întreabă de ce-i din piatră și nu marmură sau sticlă, cu pumnul de dau – le crapă; nu e destul de fragilă.
„E de piatră, deci îndură ploaie, fulgere, când tună, ce îmi e o lovitură când sufletul mi-e plin de ură?”
„Parcă-i prea descoperită, cum să nu te uiți la ea?”
„Ba e mult prea-nfofolită, nu ai ce vedea.”
Îmi spun că-i prea solitară și n-o pot lăsa așa: „poate o altă statuie va putea a-o proteja” și răspund, puțin confuz: „stați aşa, păi fără voi, ce ar putea păți ea? De cine să-i fie frică singură-n grădina mea?”
Sabin RUSU este proaspăt absolvent de ASE, a studiat și la London Metropolitan University și a fost cel mai tânăr colaborator al „Culturii de sâmbătă”, din Gazeta Dâmboviței…
Facebook
WhatsApp
TikTok
