Continuându-mi drumul prin grădina casei
am dat peste-al meu leagăn,
cu sforile-i încă strâns prinse de mesteacăn,
în care, de-a lungul vremii, între pământ si cer mă tot plimbasem.
Atât în lung, cât și în lat,
cu privirea-mi orizontul am tot cutreierat,
înălțându-mă cât de sus puteam
inconștient de frica de a nu cădea pe care încă n-o aveam.
Iar înainte, dar și înapoi,
mă avântam mereu să pot s-ajung la nori
așa cum și acum o fac:
înapoi și înainte, țesând obsesiv cu un vechi ac
la o haină care, deși mi-a rămas mică,
refuz să cred că nu mai pot să o îmbrac.
Îmi amintesc cum lumea se vedea de-acolo,
când leagănul meu trecea de înălțimea temerilor lor
și când, uitându-mă la vârful picioarelor mele,
vedeam ziua albastru, iar noaptea stele.
Și-atunci, strigătele mele nu supărau pe nimeni,
poate pentru că limba nu mi-o cunoșteau,
iar acum, mă-ntreb dacă și tu îmi semeni
și crezi că ei să cresc mă așteptau?
Sabin RUSU este proaspăt absolvent de ASE, a studiat și la London Metropolitan University și a fost cel mai tânăr colaborator al „Culturii de sâmbătă”, din Gazeta Dâmboviței…
Facebook
WhatsApp
TikTok
