În data de 28 mai 2016 a avut loc la Colegiul Economic Ion Ghica din Târgoviște cea de-a III-a ediție a Concursului Județean de Limba Franceză Le FLÉ pour les lycées technologiques, concurs ce se adresează tuturor elevilor din liceele tehnologice ale județului Dâmbovița care studiază limba franceză. Acest concurs urmărește evaluarea competențelor de receptare și de producere a mesajelor scrise, pentru clasele a IX-a și a X-a și de evaluarea competențelor de producere a mesajelor scrise, respectiv orale, pentru clasele a XI-a și a XII-a.
La acest concurs au participat și elevi ai Liceului Tehnologic Tărtășești. Rezultatele obținute de elevii noștri la etapa județeană a concursului au fost foarte bune și au dovedit faptul că și elevii din mediul rural se pot remarca la nivel județean. Ideea acestui concurs a pornit exact de la această problemă. Elevii liceelor tehnologice au nevoie de un concurs numai al lor pentru a se putea remarca și pentru s-și crește stima de sine. Astfel, de la un parteneriat între câteva licee tehnologice din județ s-a ajuns la un concurs gestionat de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și, sperăm, să devina interjudețean și, de ce nu, național. Elevii noștri au nevoie să fie încurajați și susținuți.
La cls. a IX-a, Fofig Cătălina a obținut premiul a III-lea iar Negrei Andreea Mențiunea a III-a, la cls. X-a Toader Ștefania a obținut Mențiunea a II-a, iar la categoria cls. a XI-a și a XII-a, organizata pe echipe, Liceul Tehnologic Tărtășești a fost reprezentat de elevii Rizea Teodora și Jurca Marius, cls. a XI-a și Ciobanu Ana-Maria cls. XII-a, s-a obținut premiul al III-lea.
Sper ca experiența anilor trecuți dar mai ales participarea din acest an, să-i motiveze și pe ceilalți elevi și anul viitor prezența noastră la acest concurs să fie mai fructoasă.
Prof. NILĂ ION