Pe 25 și 26 mai, la Colegiul Național Constantin Cantacuzino Târgoviște 140 de elevi vor susține testări în vederea admiterii la clasele cu profil pedagogic, specializarea învățător–educatoare și filologie bilingv-engleză (uman și real).
Concurența este acerbă anul acesta, iar directorul liceului, Silvia Mareș, spune că este un an foarte bun pentru unitatea de învățământ pe care o coordonează. Despre acest subiect și examenele de final de an școlar la C.N.C.Cantacuzino ne-a declarat mai multe directorul Silvia Mareș în următorul interviu:
-Pentru probele teoretice și practice susținute în vederea admiterii la clasele cu profil pedagogic și bilingv-engleză ale Colegiul Național Constantin Cantacuzino s-au înscris peste 140 de copii anul acesta. Ce ne puteți spune despre candidați?
-S-au înscris mulți copii și la Pedagogic, și la bilingv. Să sperăm că vor obține note mari la examene și vor deveni elevii noștri. Dacă mă raportez la școala noastră, pot spune că sunt mai mulți candidați din mediul urban, față de anii anteriori, ceea ce arată că își doresc o carieră în în învățământ..
Următoarea etapă de admitere este etapa de repartizare computerizată din luna iulie. Avem șase clase a IX-a, două profil pedagogic, două de uman, una de Filologie –bilingv engleză și una de Științe Sociale, și două clase cu profil real (Matematică-Informatică și Științe ale naturii, bilingv-engleză).
-La ce rezultate vă așteptați de la examenul de admitere din această vară?
-Mi-am propus ca în patru ani, ultima medie de admitere să fie mai mare cu 50 de sutimi și s-a și întâmplat acest lucru, parțial, la unele specializări. Acest lucru înseamnă că școala noastră este într-un trend ascendent și, din ce în ce mai mult, în preferințele părinților și ale copiilor, ceea ce nu poate decât să ne bucure pentru că, de fapt, asta ne dorim, educație de calitate, părinți și elevi mulțumiți.
-În ceea ce privește eleve de la profilul Pedagogic, se vor îndrepta anul acesta spre învățământ? Ce feed-back aveți?
-Da, foarte multe eleve s-au înscris deja la Titularizare. Din păcate, o parte dintre absolvente vor merge și la admiterea în învățământul superior și, din anii anteriori, știm că cele mai mari note au fost obținute de către aceste eleve, care au renunțat, ulterior la post. Dar sperăm că se vor întoarce și ele la catedră. Și aici avem un obiectiv. Ne-am dorit să creștem cu 50% numărul elevilor care susțin examenul de titularizare. Și s-a întâmplat. Numărul celor care susțineau examenul de titularizare în urmă cu doi ani era, așa cum reiese dintr-un studiu efectuat de mine pentru liceu, de 2%. Ajungeau, însă, în sistem mai multe. Chiar spre 10%. Prin suplinire sau în ani următori. Anul acesta deja sunt mai multe candidate pentru acest examen. Noi vrem să ajungă cel puțin la 50% dintre absolvente, care să și promoveze examenul.
Formarea în Liceul Pedagogic, înainte de superior, completează pregătirea profesională. Eu, ca profesor, am avut șansa să fiu absolventă de Pedagogic și să știu lucruri pe care colegi de-ai mi nu le știu sau unii le știu, dar au făcut mari eforturi să le recupereze pe cont propriu. De aceea, cred că cea mai bună soluție ar fi ca ci care își doresc o carieră didactic s treacă mai întâi prin Pedagogic. Dacă vorbim de Universitatea Valahia, apreciez că domnul rector Călin Oros a înțeles că școala pedagogică este o resursă utilă pentru universitate și mult practică se face aici. Avem practică la Științele Educației, Matematică, Franceză, Engleză, Istorie, Muzică, Religie, Chimie, deci foarte multe specializări.
–