kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Colegiul Național “Ienăchiță Văcărescu“, coordonatorul unui proiect ce are ca scop protecția mediului, în care sunt implicate opt țări

 

Protecţia mediului este o prioritate a lumii contemporane, regăsită în Strategia de la Lisabona şi apoi continuată în Strategia UE 2020  prin  EU Environment Action Programme to 2020. În concordanţă cu politicile educaţionale UE, prin Programul Erasmus+,  opt şcoli din România, Suedia, Anglia, Italia, Polonia, Portugalia, Cehia și Lituania, şi-au unit forţele pentru a contribui în cadrul Proiectului de Parteneriat Strategic (Acţiunea Cheie 2) “ACTIVE CITIZENSHIP AND ENVIRONMENTAL AWARENESS  THROUGH FORMAL AND NON-FORMAL EDUCATION”, la diminuarea problemelor de mediu existente la nivel mondial. Proiectul coordonat la nivelul parteneriatului de COLEGIUL NAȚIONAL “IENĂCHIŢĂ VĂCĂRESCU” din Târgoviște, este acum, la final.

Scopul acestui proiect a fost de a dezvolta prin copoperare multinaţională (schimb de bune practici, aplicarea unor practici inovatoare bazate pe învăţare colaborativă, gândire critică, utilizare strategică a TIC) instrumente/metodologii care să faciliteze predarea/învăţarea în contextul educaţiei pentru dezvoltare durabilă, în special pentru mediu.

Obiectivele noastre au fost:

1) Îmbunătăţirea cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor de lucru în cadrul formal/non-formal  pentru 115 de profesori din cele 8 ţări partenere  în domeniul ecologiei, cu scopul formării unei atitudini responsabile faţă de mediu în comunităţile educaţionale şi locale din care provin

2) Dezvoltarea competenţelor a 375 de elevi  din cele 8 ţări în a identifica nevoi şi probleme de mediu în comunităţile din care fac parte şi de a iniţia, implementa proiecte cu scopul îmbunatăţirii calităţii mediului

3) Dezvoltarea capacitaţii celor 8 şcoli de a dezvolta un comportament ecocivic în rândul elevilor, prin colaborare cu comunitatea şi prin schimb de bune practici si practici inovatoare.

Proiectul s-a adresat celor 17 obiective globale pentru dezvoltare sustenabilă stabilite de UNESCO la 25.09.2016 (http://en.unesco.org/sdgs), cu precădere asupra  a   şase  dintre ele: Clean water and sanitation, Renewable Energy, Life below water, Life on land, Responsible consumption, Climate action,  stabilite în urma brainstorming-ului din Portugalia în funcţie de necesităţile ţărilor partenere.

În acest context, 24 de profesori din cadrul şcolii noastre au  elaborat  şi implementat 38 de proiecte de activităţi formale integrate în curriculum la diverse discipline, 39 activităţi non-formale, având 2384 de participanţi.

Pe parcursul celor doi ani de proiect au avut loc întâlniri profesori/elevi/reprezentanți ai Autorităţii de Protecţie a Mediului Dâmboviţa, Universitatea Valahia Târgovişte – Facultatea de Inginerie a Mediului, conferinţe şi expoziţii ale elevilor, excursii tematice, campanii de reciclare, campanii stradale şi alte activităţi menite să contribuie la atingerea obiectivelor proiectului; au fost elaborate şi implementate de către elevi doua subproiecte: “Electromagnetic pollution and its effect on people”, “Indoor pollution- an unseen enemy!”.

Au fost realizate două produse intelectuale:

-Curriculum de formare pe problematica mediului pentru profesori (include oportunităţi de învăţare, pentru cele şase ţinte, la diverse discipline: Fizică, Chimie, Biologie, Desen, TIC, Limba franceză, Limba engleză, Limba română, etc.)

– Ghid metodologic de educaţie ecologică  formală/non-formală şi proiecte de mediu ( include exemple de activitati formale şi non-formale, şi proiecte de mediu elaborate şi implementate de elevi cu sprijinul profesorilor).

Impactul a fost unul pozitiv atât la nivelul elevilor, cât şi la nivelul  profesorilor, şcolii şi  comunităţii, concretizat în schimbarea atitudinii faţă de mediu, formarea şi dezvoltarea unui comportament ecologic la elevi, dezvoltarea competenţelor şi aptitudinilor de lucru ale profesorilor în domeniul educaţiei pentru mediu , dezvoltarea competenţelor de comunicare în limba engleză, de  utilizare a instrumentelor  IT, creşterea capacităţii instituţionale în abordarea educaţiei pentru dezvoltare durabilă, dezvoltarea unor relaţii de colaborare inter-instituţionale, completarea triadei şcoală-comunitate-părinţi prin atragerea părinţilor la activităţi,  stimularea dorinţei elevilor de a continua să înveţe, prevenind riscul de părăsire timpurie a  şcolii.

Considerăm că această colaborare multinatională a dezvoltat capacitatea  institutuţională a celor opt  şcoli partenere,  prin  sporirea calităţii formării profesorilor în domeniul ecologic şi dezvoltarea unei strategii de educaţie ecologică de calitate şi durabilă la nivelul fiecărei instituţii.

Elevi, profesori, părinţi, orice membru al comunităţii interesat de educaţia pentru mediu, pentru o dezvoltare sustenabilă, poate găsi informaţii utile pe site-ul proiectului  aceafne.ienachita.com, care are până la acest moment  peste 26600 de vizitatori.

 

 

Material realizat de profesor Zepişi Simona- coordonatorul proiectului la nivelul parteneriatului

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media