Vineri, 16 decembrie, de la ora 18:00, la Clubul Studenților Târgoviște, Colegiul Național Constantin Carabella organizează Balul Bobocilor, un eveniment la care sunt așteptați toți cei care vor o seară relaxantă. Tema balului este „Elevii de la 402”.
„Așteptăm cu bucurie pe oricine este doritor să participe. Nu putem promite nimic, dar considerăm că munca depusă de noi, organizatorii, a fost una asiduuă și cu siguranță va fi ceva foarte special, mai ales că noi considerăm că avem o temă foarte originală, care nu s-a mai regăsit până acum la alte baluri. Astfel, printr-o animație foarte cunoscuta copilăriei noastre, putem să transpunem viața de zi cu zi, a noastră, a liceenilor. ”-Ardeleanu Călin- organizator.
Biletele se vor pune în vânzare după data de 6 decembrie. Pentru informații suplimentare se pot contacta următorii organizatori: Ardeleanu Călin (0731.070.865) și Ion Albert- (0728.421.225).
Aceștia sunt aspiranții la titlurile de Miss și Mister, așa cum s-au descris ei înșiși:
Sabina Moraru și Teodor Șerbănoiu
”Mă numesc Sabina, am 15 ani sunt zodia Taur și sunt de la clasa a 9-a C. Îmi place să mi petrec timpul liber cu prieteni. Ador să cânt și să las oamenii să-mi descopere vocea.Artista mea favorită și modelul meu în viață este Ariana Grande pentru frumusețea și puterea de care dă dovadă. Am dorit să particip în bal pentru a mi face noi prieteni și pentru a crea experiențe noi ”-Sabina
”Numele meu este Şerbănoiu Mihnea-Teodor şi sunt de la clasa a 9-a B. Sunt o fire creativă,sociabilă,îmi place să glumesc, și să râd. Îmi place să ascult muzică, în general cea rock, mai în amănunt grunge-ul. Sper ca în cadrul acestui bal să mă distrez şi să colaborez mai mult cu persoanele din jurul meu. Fiind pasionat de mitologie, în special de cea egipteană, l-aş alege ca idol pe Osiris, care este stăpânul morţilor. De ce l-am ales pe el? Pentru că în Egiptul Antic el era o zeitate principală şi el semnifica renaşterea. În încheiere, vreau să le mulţumesc organizatorilor pentru tot efortul depus! ”- Teodor
Iancu Cristina și Vulpoiu Cătălin
Bună ! Numele meu este Iancu Cristina, zodia Rac si sunt elevă în clasa a IX-a F. Sunt o persoană deschisă şi îmi place să-mi petrec timpul cu prietenii. Sunt încăpățânată din fire și întotdeauna cu zâmbetul pe buze. Particip la acest bal pentru că îmi place să experimentez lucruri noi și pentru a mă distra.-Cristina
Mă numesc Cătălin Adrian Vulpoiu și vin de la clasa a 9-a E. Sunt născut în zodia Fecioară, așadar sunt direct și modest. Sunt o persoană sociabilă și cu un simț al umorului bine dezvoltat. Am decis să particip la acest bal deoarece consider că este o experiență frumoasă, ce trebuie trăită la maxim. Îmi place ca în timpul liber să stau cu prietenii și să joc fotbal. Eu mă ghidez dupa propriile mele principii, deci nu am un model pe care să-l urmez.- Cătălin
Bianca Vedeanu- Mihnea Vlădulescu
Numele meu este Bianca , am 15 ani, sunt elevă a clasei 9F, îmi place să dansez și sunt o fire optimistă, care preferă sa creadă că orice are o rezolvare. Zodia mea spune multe despre mine. Sunt Berbec, așa că sunt ambițioasă și în cele mai multe cazuri ajung acolo unde îmi propun. Cel mai mult în timpul liber îmi place să ies, să mă distrez, să mă bucur de orice lucru mărunt al vieții.- Bianca
Mă numesc Vlădulescu Mihnea Andrei, am 15 ani și sunt zodia Rac. Particip pentru a îmi face prieteni noi și pentru a mă distra. Nu am niciun model în viață, merg după propriile reguli. Mihnea
Răzvan Mangu – Iulia Zemeleagă
Numele meu este Răzvan, am 15 ani și un viitor în față, pe care mi-l clădesc pas cu pas. Mă consider o fire sociabilă, un bun prieten și un bun psiholog în anumite situații. Ca pasiuni am voleiul, parkour-ul și vioara. Nu am un idol anume, dar pot spune că îl admir foarte mult pe Alexander Rybak, un bun cântăreț și un violonist minunat. De ce am venit la bal?!?! SIMPLU: pentru a mă distra!- Răzvan
Mă numesc Iulia Zemeleagă,am 15 ani şi sunt în clasa a lX F. Dansul este cea mai mare pasiune pentru mine şi aş fi dispusă să fac multe sacrificii pentru a evolua în acest domeniu. Sunt o fire sensibilă,generoasă şi prietenoasă. Deşi sunt zodia Fecioară,mă pasionează sporturile extreme şi îmi place să mă distrez la maximum în tot ceea ce fac. Motto: ” Dansul este limbajul ascuns al sufletului.”- Iulia
Gabriel Apostol – Nuță Ana-Maria
Mă numesc Gabi Apostol și am 15 ani. Am venit sa iau titlul Mister pentru că am mulți fani. Sunt amuzant, deloc arogant. Îmi place să cant, chiar dacă sunt afon și speram să nu vorbesc la microfon. Modelul meu este baschetbalistul Stephen Curry, pentru ca are multe victorii. Particip pentru că vreau să mă distrez, dar și pentru că am ce să demonstrez.- Gabriel
Mă numesc Ana-Maria. Sunt o fire sociabilă și plină de viață. Familia și prietenii sunt pe primul loc și nu îmi place să dezamăgesc oamenii la care țin. Calitatea mea principală este vocea, cu ajutorul căreia reușesc de multe ori să fiu în centrul atenției și să mă fac remarcată. Nu cedez ușor și sunt foarte optimistă, fiecare zi reprezentând o nouă provocare. Am decis să particip la balul bobocilor pentru a-mi face prieteni noi și pentru a acumula experiență.- Ana-Maria
Ana Răcaru- Tiberiu Culiță
Mă numesc Elena Ana-Maria Răcaru,sunt clasa a 9a A, am 15 ani și sunt în zodia Vărsător. Sunt o persoană sociabilă,sinceră,orgolioasă,uneori prea matură, alteori prea copilăroasă. Îmi place să călătoresc, să-mi fac prieteni, să încerc lucruri noi și pot spune că ador provocările, acesta fiind un motiv pentru care particip la bal. Pasiunea mea este dansul și am practicat diferite stiluri de dans, unul dintre ele fiind dansul sportiv, timp de 7 ani.Unul din idolii mei este Cristina Tătar-campioana mondiala la dans sportiv- M am înscris la bal, pentru că-mi am zis „De ce nu?!”.Este o provocare pe care nu o voi mai întâlni în viața,vreau sa mă autodepășesc, să-mi arat mie ca pot și nu în ultimul rând, pentru a mă distra. Cu ceilalți participanți ai balului mă înțeleg foarte bine, am legat prietenii noi și încercam sa profitam de fiecare clipa împreună. Le urez tuturor multă baftă, pentru că au nevoie și distracție plăcută! -Ana
Mă numesc Tiberiu Cristian , am 15 ani și sunt zodia Scorpion. Îmi place sa mă distrez și sunt o fire competitiva. M-am înscris la Bal pentru a lua titlul de Mister Boboc. Nu am un model în viața , nu-mi place să fiu solitar de aceea vreau să-mi fac mulți prieteni. Consider că această participare la bal este o experiență unică, care mă va ajuta să-mi depășesc emoțiile.- Tiberiu
Toma Şerban-Ștefania Secară
Mă numesc Toma Şerban , am 14 ani , sunt elev al clasei IX C , sunt o fire amuzanta și înțelegătoare care se integrează repede. Ma înțeleg bine cu toți ceilalți concurenți și particip pentru a cunoaște persoane noi, a mă distra și, desigur, să câștig-Toma
Mă numesc Ştefania, am 15 ani și sunt în clasa a 9 a A. Am ales să particip la acest concurs deoarece consider că am calitățile necesare și sunt o fată competitivă datorită concursurilor de dans sportiv. Îmi fac cu ușurință prieteni fiind o fire amuzantă și de încredere.-Ştefania
Bîrlan Marta-Scripi Andrei
Mă numesc Marta și vin de la clasa a IX-E.Sunt o persoană deschisă și îmi place să interacționez, acesta fiind și motivul pentru care am ales să particip la acest concurs.Reprezint o combinație între seriozitate și glumă, în funcție de oameni și împrejurări.Un lucru definitoriu despre mine este faptul că prietenii și familia sunt cele mai importante persoane. Modelul meu în viață este mama, care a avut cel mai mare impact asupra mea. M-a făcut să devin o persoana mai buna, susținându-mă mereu.-Marta
Ma numesc Andrei Eduard și am 15 ani. Sunt o fire prietenoasă și cu simțului umorului, căreia îi place să facă foarte multe glume. Particip la acest bal pentru a-mi face noi prieteni, ca să mă distrez și ca să am parte de amintiri de neuitat. Consider ca merit titlul de Mister al acestui bal deoarece deseori mă pun într-o situație nu tocmai bună pentru a-i face pe alții să zâmbească. Modelul meu în viață este Marco Reus, deoarece este un jucător foarte bun și as vrea să devin ca el sau dacă nu, chiar mai bun. Și sunt frumos.-Andrei