Colegiul Național Pedagogic “Constantin Cantacuzino” din Târgoviște s-a remarcat și anul acesta la Premiile eTwinning România 2024, obținând premiul I la categoria “Proiecte care vizează starea de bine în educație” pentru proiectul european eTwinning #Healthy lifestyle #Wellbein.
Proiectul #Healthy lifestyle #Wellbeing s-a desfășurat pe o perioadă de 7 luni, implicând elevi cu vârste între 6 și 18 ani, din România, Republica Moldova, Portugalia, Spania și Grecia. Activitățile desfășurate au avut ca scop dezvoltarea unor competențe importante pentru viitorul tinerelor generații, cum ar fi gândirea critică, creativitatea, competențele digitale și lingvistice. Au vizat sănătatea digitală, psihică, fizică și socială, abordând teme relevante cum ar fi siguranța online, alimentația sănătoasă, exercițiile fizice și beneficiile lor asupra sănătății mintale.
Unul dintre momentele cheie ale proiectului a fost crearea unui ghid despre alimente, realizat printr-o activitate de colaborare între elevi, care au cercetat informații despre nutrienți, au discutat cu specialiști în nutriție și au realizat un produs final digital. De asemenea, activitatea „Cartea de bucate” a implicat realizarea și schimbul de rețete sănătoase, în care elevii au fost încurajați să reflecteze asupra valorii calorice a alimentelor și asupra exercițiilor necesare pentru a menține un echilibru sănătos.
Cele 8 cadre didactice implicate în proiect – Isabella Ciovlică, Alexandra Miricioiu, Florentina Radu, Mărioara Radu, Dana Adriana Manole, Alexandra Lecoiu, Gabriela Călin și Diana Șerban – au participat sâmbătă, 18 ianuarie, la evenimentul de decernare a premiilor în cadrul competiției la care au fost înscrise 178 de proiecte, dintre care 147au fost trimise spre evaluare.
„Acest premiu reflectă dedicarea și profesionalismul cadrelor didactice implicate în implementarea unui proiect care promovează un stil de viață sănătos, bunăstarea elevilor, un învățământ european bazat pe colaborare și inovare”, au transmis reprezentanții instituției de învățământ târgoviștene.
Evaluarea proiectelor a fost realizată de echipe evaluatori externi ANPCDEFP/Centrului Național eTwinning România, fiecare aplicație beneficiind de 2 evaluări independente.