În cadrul videoconferinței cu inspectoratele școlare județene, organizată astăzi de ministrul Educației, Remus Pricopie, acesta a vorbit despre un top al primelor 50 școli după concurența pentru înscrierea în clasa pregătitoare și clasa I. În acest top, publicat pe site-ul Ministerului Educației, regăsim și Școala Coresi Târgoviște, singura școală dâmbovițeană prezentă în acest top. Școala Coresi a fost, de altfel, anul acesta, cea mai solicitată unitate de învățământ din Târgoviște, pentru clasa pregătitoare, fiind urmată de Școala Vasile Cârlova și Școala I.Al.Brătescu-Voinești.
Școala Coresi este recunoscută, de altfel, pentru numeroasele proiecte europene derulate în ultimii ani, iar anul acesta elevii de aici vor învăța într-o unitate de învățămțnt la standarde europene, după ce aceasta a fost inclusă în programul de reabilitare al primăriei și se lucrează la foc continuu pentru a fi gata în toamnă.
În plus, anul trecut, Școala Coresi a obținut cel mai mare punctaj pe țară la competiția școală Europeană, adică 179 de puncte, clasându-se pe primul loc al unităților de învățământ preuniversitar care au primit certificatul de Școală Europeană 2012.
Inspectorii școlari ai IȘJ Dâmbovița au mai avut un motiv de mândrie la videoconferința de astăzi cu Ministrul Educației, atunci când acesta a nominalizat județul nostru printre cele care unde au fost admise toate cererile de înscriere din prima etapă, nemaifiind rămase pentru soluționare în etapa a doua nicio cerere, lucru remarcabil, dacă ne uităm la Bucureşti, unde mai sunt 52 de cereri nesoluţionate, Iaşi, unde 105 copii au rămas neînscrişi, Cluj , cu 78 de cereri, Constanţa, cu 72 de cereri sau Prahova, cu 56. Potrivit informațiilor oferite de inspectorul școlar Mihaela Anton, în Dâmbovița, după prima etapă de înscrieri la clasa pregătitoare, au rămas libere pentru etapa a doua, ce va avea loc în perioada 8-17 mai, 1776 de locuri.