kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Cea mai mare horă din județul Dâmbovița s-a jucat la Grupul Școlar Nicolae Mihăiescu (foto)

 

Programul a fost prezentat publicului în curtea Liceului Nicolae Mihăiescu, întrucât Colegiul Cantacuzino se află în proces de reabilitare. Din program au făcut parte o paradă de costume populare, a elevilor de la Colegiul Cantacuzino, un scurt istoric despre însemnătatea zilei de 24 ianuarie, susținut de directorul Gabriela Istrate, un moment de poezie al scriitorului  Constantin Voicu, un moment muzical prezentat de eleva Cristina Ilie, membră a Clubului Victorioșilor, și cea mai mare horă realizată vreodată de Mica Unire, în județul nostru. Un alt invitat special, fără de care nu se putea realiza acest moment a fost artistul Victor Mihalache.

Alături de hora mai mare, elevii din clasele primare au format alte hore mai mici, astfel încât curtea liceului s-a transformat într-o adevărată scenă.

“Ne-au găzduit elevii de la Liceul Nr.5, pe noi, cantacuzinii, și ne-am gândit să fie ceva special în colaborare cu ei, pentru că au fost atât de drăguți și ne-au ajutat și am reușit să realizăm cea mai mare horă a Unirii din județul Dâmbovița”, ne-a declarat Cristina Ilie.

“Eu cred că anul acesta este un an mai greu pentru Colegiul Cantacuzino, învățăm, iată, în condiții improprii, și atunci, probabil, este o reacție firească în fața dificultăților vieții să fim mai solidari și în acest context. Evenimentul de astăzi a fost foarte bine perceput de copii, dar și de profesori. Cu toții s-au prins în horă și la final mi-au mulțumit pentru inițiativă. (…) Am simțit și am trăit românește momentul și cred că de aici încolo vom mai organiza asemenea evenimente, fiindcă, eu zic că, dincolo de educația pe care o facem zi de zi la cursuri, copiii au nevoie și de aceste momente”, a mărturisit directorul Colegiului Național Constantin Cantacuzino, Gabriela Istrate.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media