La cincizeci de ani de la înființare, Școala Gimnazială Mihai Viteazul, Târgoviște împarte bucuria jubileului cu elevii din 20 de școli din județ prin intermediul Concursului de poezie cu formă fixă de postere Cvintetul toamnei.
Vineri, 17 aprilie, în spațiul primitor al Bibliotecii Județene Ion Heliade Rădulescu ,Dâmbovița s-a desfășurat cea de- a IX-a ediție a Concursului Cvintetul toamnei, etapa județeană cu tema Școala – spațiul și timpul când învățăm solidaritatea.
Temă s-a încadrat firesc în luna în care celebrăm înființarea școlii noastre, Săptămâna Educației Globale Lumea întreagă depinde de noi și Ziua internațională a toleranței ( 16 noiembrie) .
Un concursul în care toți participanții sunt câștigători
Începând cu ora 12 au sosit, entuziaști, așa cum le stă bine celor de vârsta lor, peste o 150 de elevi, însoți de profesorii / învățătorii lor sau de părinți. Odată intrați în sala de conferințe a Bibliotecii au pătruns în atmosfera regală a culturii. Înconjurați de cărți, de picturi și de sunetele muzicii clasice, elevii s-au lăsat vrăjiți de ambianța elevată care le-a facilitat intrarea în lumea creației.
Inedit prin modalitate de susținere a probelor (echipaje formate din 3 elevi) , provocator prin eterogenitatea participanților, concursul s-a dorit și, speră organizatorii, a fost pentru elevi și în acest an un prilej de descoperire/ autodescoperire a forțelor creative și de exersare a abilităților de comunicare față-n față. Indiferent de rezultatul obținut de elevi, pentru toți, participarea însemnat un prilej excelent de a deveni mai buni, mai încrezători în sine și mai toleranți, mai sensibili, mai respectuoși față de miracolul diversității.
Secțiuni
Concursul a fost compus din trei secțiuni la care au participat elevi de la ciclul primar și gimnazial, ca în anii trecuți, lor adăugându-li-se la această ediție și trei echipaje de la ciclul liceal. Fiecare secțiune a presupus crearea unor produse specifice în grup: poezii cu formă fixă ( cvintete și acrostihuri) și a unor postere pornind de la un fragment de text literar.
Activități
Elevii și-au exersat abilitățile creative și spiritul de colaborare în cadrul probelor de concurs. Ca bucuria copiilor să fie deplină și împărtășită de toți, organizatorii au depus toate eforturile să se realizeze. premierea în aceeași zi . Proba propriu – zisă a durat 40 de minute . După ce au terminat de redactat, în timp ce juriul evalua lucrările, un reprezentant al fiecărui echipaj a recitat un cvintet / un acrostih în prezența părinților și a profesorilor îndrumători.
Deoarece membrii comisie de evaluare au tratat cu foarte mare responsabilitate notarea lucrărilor, elevii au fost nevoiți să aștepte mai mult rezultatele, iar ca această așteptare să fie plăcută și productivă în același timp, D-l Vlăduț Andreescu, managerul Centrului Europe Direct Târgoviște, având alături liceeni voluntari, i-a antrenat pe elevi într-o activitate de tip nonformal. Prin intermediul unui teatru forum a avut loc un schimb de idei şi opinii prin care elevi de vârste diferite au căutat împreună soluţii sau modele de acţiune potrivite cu situaţii din viața școlii.
O echipă lărgită pentru o reușită deplină
Nu doar echipajele au fost puse în situația de a demonstra abilități de lucru în grup, ci și organizatorii. Ca totul să se desfășoare cât mai bine, o echipă puternică formată din profesori entuziaști și energii de la Școala Mihai Viteazul a uitat ce înseamnă oboseala. Ei au fost sprijiniți de doamnele și domnii bibliotecari, de membrii Comisie de evaluare care și-au răpit din timpul unui început de week-end ca să răsplătească cu diplome tinerele talente .
În concluzie, etapa județeană a concursului Cvintetul anotimpurilor, cvintetul toamnei a fost o reușită, atât pentru participanți, cât și pentru organizatori, deoarece a pornit de la un model de acțiune bază pe trei piloni: dialog, parteneriat şi solidaritate, piloni care ar trebui să stea la baza modului nostru de viață al tuturor.
Echipa lărgită
Parteneri
· Inspectoratul Școlar Județean, Dâmbovița,
- Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” ,
- Palatul Copiilor, Târgoviște
- Centrul Europe Direct,
- Liceul de Arte Bălașa Doamna,
- Societatea Scriitorilor Târgovişteni,
- Școala Specială,
- Gazeta Dâmboviței.