kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

”Căsuța Dărniciei”, o activitate inedită în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară

La începutul acestei săptămâni, în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), un program educativ de participare a copiilor la viaţa socială, s-a desfăşurat activitatea umanitară „Căsuţa dărniciei”, aflată la a V-a ediţie. Voluntari au fost preşcolari şi elevi de la Grădiniţa „Muguri de anin” şi de la Şcoala Gimnazială Aninoasa, iar beneficiari au fost de la  Centrul Maternal „Casa Soarelui” din Târgovişte din cadrul DGASPC Dâmboviţa, de la Centrul de Zi din Aninoasa şi copii provenind din familii cu posibilităţi materiale reduse din comuna Aninoasa.

Această activitate a avut la bază ideea că dragostea şi generozitatea sunt calităţi umane ce trebuie transmise copiilor încă de la cea mai fragedă vârstă.

Pe lângă scopul umanitar, activitatea a avut şi un scop educativ, prin conştientizarea copiilor asupra apartenenţei la un mediu social, în care oamenii au nevoie unii de alţii.

„Dacă noi, oamenii, nu vom ajunge în „Paradis”, dragostea cu care am organizat această activitate generatoare de trăiri afective pozitive, bazate pe spiritul de într-ajutorare, aş vrea să constituie un Paradis pentru semenii noştri. Mulţumesc părinţilor care au înţeles necesitatea unor astfel de activităţi şi care s-au implicat! ”- educatoare Maria Stoica Coordonator local SNAC

snac snac 2 snac 3 snac 4

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media