Spectacol, emoţii şi distracţie aseară la Balul Bobocilor aseară la Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu Târgovişte. Clubul Studenţilor Târgovişte a fost neîncăpător pentru cei veniţi la cel mai aşteptat eveniment al unuia dintre cele mai bune licee târgoviştene.
Scena a fost transformată într-un adevărat purgatoriu, iar concurenţii au fost însoţiţi de ingeri şi demoni pe tot parcursul concursului.
Mai mult sau mai puţin emoţionate, cele opt perechi de boboci au trecut pe rând, prin probele concursului, prezentare, cultura generală, îndemânare, dans, proba eleganţei şi declaraţie de dragoste, cea din urmă punându-i puţin în încurcătură pe unii dintre ei. Juriul i-a răsplătit, însă, cu note mari, iar publicul cu aplauze binemeritate, în final cei mai buni fiind premiaţi.
Mister Popularitate 2013 a fost desemnat Radu Iugulescu, iar Miss Popularitate Ştefania Cincă.
Titlul de Mister Eleganţă a fost adjudecat de Ilie Bogdan, iar Miss Eleganţă a fost desemnată Betty Constantin.
Miss şi Mister Boboc 2013 au fost desemnaţi, anul acesta, Bianca Popescu şi Alin Croitoru.
Invitaţii şi bobocii prezenţi la Bal s-au bucurat de un concert de neuitat alături de cântăreaţa Corina, care a dansat şi a cântat alături de tinerii pe care i-a invitat pe scenă şi de directoarea liceului ,Gabriela Năduh.