kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

C.N. „Constantin Cantacuzino”, premiul II la CONCURSUL NAŢIONAL “CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ÎN ROMÂNIA”

În esenţa  lor, concursurile şcolare dezvoltă  capacitatea de competiţie, de transfer  a unor informaţii  primite în orele de curs, de creativitate, de interpretare şi dezvoltare a unor deprinderi, de socializare, popularizare şi altele.

             Concursul Naţional “Cultură şi civilizaţie în România”, devenit tradiţie în spaţiul învăţământului românesc, are un caracter interdisciplinar istorie-religie şi se desfăşoară  pe trei secţiuni:”Studiu privind particularităţi etnografice/etnologice şi lingvistice locale; “Studiu privind mentalităţi culturale şi cercetare sociologică” şi “Monografii istorice locale”.
            Scopul acestui concurs este de a promova, într-o lume secularizată, cu o democraţie prost înţeleasă, valorile  naţionale, culturale, istorice, religioase, de a menţine ceea ce poporul român a păstrat ca zestre  graiul, obiceiurile, tradiţiile, datinile pentru ca tinerii de astăzi să le conştientizeze că fac parte din identitatea noastră, că avem rădăcini adânci, o istorie încă vie, chiar dacă patina timpului şi-a pus amprenta pe vestigii, documente, inscripţii şi pisanii.
           În acest an şcolar, ne-am prezentat la acest concurs cu lucrarea “Putere şi religie. Lumini în întuneric”, înscrisă la secţiunea “Monografii  istorice locale”. Lucrarea a presupus o cercetare amănunţită, ştiinţifică despre perioada de domnie a lui Radu cel Mare (sec. al XVI lea), rolul Patriarhului Nifon în relaţia cu domnitorul, axându-se pe conflictul dintre cei doi şi împăcarea realizată de domnitorul  Neagoe Basarab. Proiectul de conservare, pe lângă  argument şi obiectivele specifice, a dovedit prin activităţile în cadrul liceului şi a comunităţii locale(sesiuni de comunicări ştiinţifice,pelerinajul la Moaştele Sfântului Nifon,concursuri de istorie locală, redactarea de reviste a elevilor cantacuzini, realizarea de albume de fotografii, pliante), că valorile pot fi conservate, promovate pentru a participa la reconstruirea unor componente  şi alte valori specifice  Religiei Ortodoxe  în contextu l istoriei locale.
          Echipa participantă la acest concurs a fost formată din elevele cantacuzine:Canache Miruna (cl. a XI-a A);Niţă Alina (cl.a XI-a C) şi Vechiu Andreea (cl. a XI-a C) şi îndrumate de către dna profesor de Istorie, Ferezia Stancu, un om cu multă experienţă  profesională, implicată în foarte multe activităţi şcolare şi devotată  meseriei de dascăl şi de subsemnata, Ştefan Floricica, profesor de Religie.
       A fost o muncă în echipă  ce a presupus  un efort intelectual, valorificându-se presonalitatea culturală a elevilor ce s-a împletit armonios cu cea a dascălilor, astfel încât, informaţiile de la istorie s-au completat cu cele de la religie.
         Rezultatul muncii a fost pe măsură, iar la festivitatea de premiere de la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, reprezentantele judeţului Dâmboviţa- Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino”, au obtinut  premiul al II-lea cu 95,4 puncte.
        Nu există un secret pentru a ajunge la performanţă  şi a câştiga un concurs. Este nevoie, însă, de foarte multa muncă, de seriozitate, de voinţă, de studiu  aprofundat  şi de multă, multă rugăciune.
         Toate aceste calităţi elevele  noastre le-au dovedit, ba mai mult, aş vrea să remarc,  dorinţa, entuziasmul  şi  interesul lor de a menţine Colegiul nostru  la înalte standarde, iar titlul de “şcoală europeană “ să  dăinuiască mulţi  ani de-acum inainte.
         Prof. Floricica Ştefan- Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino”-Târgovişte
cnct2
preluare http://cncc-tgv.blogspot.ro/
Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media