kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

„Bătaie” pe școlile „Coresi” și „Brătescu Voinești”. Au fost aprobate 6 clase pregătitoare la „Coresi”

Conducerea Inspectoratului Școlar Dâmbovița a anunțat astăzi într-o conferință de presă că și anul acesta continuă suprasolicitarea unor școli târgoviștene, lucru ce creează dificultăți în desfășurarea procesului didactic din cadrul acestora.

S-a finalizat prima etapă a înscrierilor la clasa pregătitoare, iar pentru anul școlar următor, IȘJ Dâmbovița a aprobat 6 clase pregătitoare pentru Școala „Coresi” și 5 pentru Școala „I.Al.Brătescu Voinești”. Inspectorul școlar general Sorin Ion spune că, așa cum se întâmplă de fiecare dată, deși, potrivit recensământului, se centralizează un anumit număr de copii ce urmează să fie înscriși la școlile respective, după prima etapă, s-a triplat numărul acestora.

WP_20160321_004

La Coresi, recensământul arăta 56 de copii în zonă. Dacă sunt 56, noi am alocat 75 de locuri, că nu poți să aloci doar 50. Am alocat trei clase. După prima etapă, am avut 156 de cereri, dintre care 151 din circumscripție.  Dacă ar fi să o luăm logic, nici nu ar trebui să ne supărăm. Fiecare vrea ce e mai bun pentru copilul lui. Dar trebuie să ne gândim până unde merge legalitatea și noi am informat Serviciul Public pentru Evidența Persoanelor. Cert este că pe noi legea ne obligă ca atunci când un elev are domiciliul și nu se spune domiciliu sau reședință. Stă acolo, deci trebuie s-i oferim loc. Drept urmare, la Școala 5 oferisem inițial trei clase. Le-am dat acum șase. La Școala 2 oferisem patru clase. Le-am mai dat și lor una, deci cinci.„-prof. Sorin Ion, inspector școlar general

Și la Colegiul Național Constantin Cantacuzino se pare că sunt multe cereri pentru clasa pregătitoare, motiv pentru care și acolo vor fi patru clase.

Inspectorii școlari spun că, deși este un lucru bun faptul că sunt atât de solicitate, pentru școlile respective, suprasolicitarea aduce și neajunsuri.

Pe de o parte, e îmbucurător pentru acele școli că sunt atât de căutate. În același, timp, tot pentru acele școli e un coșmar, pentru că nu avem spații, clasele sunt supraaglomerate, de la pregătitoare, până la clasa a VIII-a„- prof. Sorin Ion, inspector școlar general

Se pare că supraaglomerarea acestor școli va duce la desfășurarea cursurilor în două schimburi. De asemenea, de pe urma acestei supraaglomerări a unor școli din oraș au de suferit școlile din jurul municipiului Târgoviște, care au rămas fără elevi la clasa pregătitoare. Un exemplu oferit de inspectori este Școala Teiș. Inspectorii mai spun că este un trend printre părinți că școlile din oraș sunt mai bune, motiv pentru care aceștia își fac mutația domiciliului și își duc copiii la unități de învățământ din orașe.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media