VALAHIA pascanu1.gif 	primordium_submeniu.gif MissTwist

Bacalaureat 2026, Dâmbovița: Rata de promovare a crescut la 69,94% după contestații. Patru elevi au obținut media 10

Rezultatele finale ale examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2026, au fost publicate în seara zilei de 12 iulie pe platforma oficială bacalaureat.edu.ro. În județul Dâmbovița, rata de promovare a crescut după soluționarea contestațiilor, ajungând la 69,94%, față de 67,84% înainte de reevaluare.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, au fost depuse 1.253 de contestații, dintre care 467 la Limba și literatura română, 414 la proba obligatorie a profilului și 372 la proba la alegere a profilului.

În urma reevaluării lucrărilor, procentul de promovare a crescut cu 2,1 puncte procentuale și este cu 0,66 puncte procentuale peste cel înregistrat în sesiunea iunie-iulie 2025, când rata de promovare a fost de 69,28%.

Pentru absolvenții promoției curente, rata de promovare este de 74,6%, în creștere cu 1,8 puncte procentuale față de rezultatele inițiale (72,8%). În cazul absolvenților din promoțiile anterioare, procentul de promovare a ajuns la 34,05%, ușor peste cel din anul trecut (33,53%).

După soluționarea contestațiilor, 1.965 de candidați au promovat examenul de bacalaureat, dintre care 1.854 provin din promoția curentă și 111 din promoțiile anterioare.

Analiza modificărilor de note arată că:

  • 69 de candidați au obținut creșteri de cel puțin un punct;
  • 6 candidați au beneficiat de majorări de minimum 1,5 puncte;
  • 1.116 candidați au avut modificări sub un punct;
  • 62 de lucrări au rămas cu aceeași notă.

Cele mai multe medii de promovare s-au înregistrat în intervalul 9,00 – 9,99, unde se află 555 de elevi. De asemenea, 514 candidați au obținut medii între 8,00 și 8,99, 432 între 7,00 și 7,99, iar 460 între 6,00 și 6,99.

În județul Dâmbovița, patru candidați au încheiat examenul cu media 10: unul de la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște și trei de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște.

Pentru promovarea examenului, candidații trebuie să obțină o medie generală de minimum 6,00, iar nota la fiecare probă scrisă trebuie să fie de cel puțin 5,00.

Cea de-a doua sesiune a examenului național de bacalaureat se va desfășura în perioada 3–24 august 2026, iar înscrierile sunt programate între 14 și 21 iulie. Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a transmis felicitări tuturor absolvenților care au promovat examenul și le-a urat succes celor care vor participa la sesiunea din august.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media