kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Adriana, singura elevă din ruralul dâmbovițean care a obținut media 10 la Evaluare, după un parcurs școlar impecabil

Adriana este unul din cei 6 copii de 10 ai județului Dâmbovița, după rezultatele de la Evaluarea Națională. Este singura care a obținut o asemenea performanță la o școală din mediul rural, mai exact Brezoaiele. Dacă din afară poate părea o surpriză, pentru profesorii Adrianei este finalul unui parcurs excelent pe care copilul l-a avut în cei 8 ani de studii.

Pe Adriana – Maria Radu am cunoscut-o în clasa a VI-a, când i-am devenit profesoară de biologie și dirigintă totodată. Îmi amintesc cu drag de prima activitate extrașcolară, la care am participat cu clasa căreia îi eram de puțin timp dirigintă, în cadrul acțiunii de ecologizare “Let’s do it, Romania”, când Adriana, elevă în clasa a VI-a atunci, împreună cu o altă colegă de clasă, Daniela Dumitrean, au fost cele mai implicate, arătând că le pasă de lumea în care vor trăi “mâine”.

Tot în acea perioadă, în cadrul ședințelor cu părinții organizate la nivelul școlii și clasei, am cunoscut și situația familiei din care provine Adriana: părinții ei sunt oameni simpli, de la țară, care muncesc din greu pentru cele două fete ale lor, pentru ca acestea să-și desfășoare activitatea școlară în condiții foarte bune. Fetele: Cristina (studentă acum la Politehnica București) și Adriana apreciază eforturile depuse de părinții lor și îi răsplătesc cu rezultate excepționale la învățătură.

Adriana continuă și anul acesta tradiția Școlii Gimnaziale Brezoaia-Brezoaele de a avea elevi cu media generală V-VIII 10, dar și cu media 10 la Evaluarea Națională, precum și premii importante  obținute la fazele județene și naționale ale olimpiadelor școlare. Și sora ei, Cristina, a înregistrat rezultate foarte bune la învățătură, în clasele V-VIII, atingând standarde maximale de performanță, prin participarea la concursuri și olimpiade școlare și prin finalizarea gimnaziului tot cu media generală 10.

Sub aspect comportamental, Adriana Radu manifestă respect deosebit față de cadrele didactice și personalul auxiliar al școlii și profund interes față de activitatea școlară. La Adriana toate operațiile gândirii sunt funcționale la un nivel ridicat, atât în domeniul obiectelor și fenomenelor, cât și în sfera noțiunilor și ideilor abstracte, prezentând totodată un nivel superior al raționamentului logico-matematic și un volum mare al memoriei de scurtă și lungă durată.

 Ne mândrim cu așa elevi și sperăm ca în școala noastră să întâlnim an de an elevi cu astfel de rezultate frumoase, iar Adrianei Radu îi dorim să se evidențieze cu rezultate la fel de notabile și în viitor.”  a declarat pentru Gazeta Dâmboviței, diriginte prof. biologie Iancu Maria Daniela.

Târgovișteanca de 10 la Evaluare – Maria Irina Lazăr, „un copil de aur”

Maria Vintilă – eleva din Găești cu nota 10 la Evaluarea Națională

Amelia, eleva de 10 la Evaluare, de la Școala Gimnazială „Pictor Nicolae Grigorescu” Titu

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media