Părinții nu vor mai da declarația pe propria răspundere înainte de a-și trimite copiii la școală. Este anunțul pe care ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, l-a făcut cu puțin timp în urmă vizavi de subiectul începerii noului an școlar. Acesta a precizat că în locul declarației se va face un triaj observațional.
„Nu va mai fi acea declaraţie pe proprie răspundere, va fi triaj observaţional. Când e cazul va urma triaj epidemiologic, efectuat de personal medical calificat. Dacă un copil e suspect, e cantonat până la o evaluare medicală. Fiecare copil va fi însoţit, şi orice decizie va fi luată cu acordul părinţilor. Copiii de la grădiniţă, până la 5 ani, nu vor purta mască. Regulile impuse le vom respecta în funcţie de fiecare scenariu în parte. Credem că majoritatea şcolilor pot opera în scenariul 1, dar rămâne la latitudinea şcolilor”, a declarat, marţi, Nelu Tătaru.
Ministrul a mai spus că modul și scenariile după care școlile își vor începe activitatea se va decide la nivelul unităților, Institutul Național de Sănătate Publică urmând să prezinte o evaluare pentru fiecare localitate în parte.
„Pe 7 septembrie va fi dată această evaluare, pe 10 consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare vor prezenta DSP-urilor scenarii la care s-au hotărât cum să înceapă anul şcolar. Evaluarea în teritoriu se face de DSP-uri şi ISP-uri. Libertatea acordată unităţilor de învăţământ este acea descentralizare. Este esenţială distanţarea sau separatoare între elevi, pentru primul scenariu”, a adăugat Nelu Tătaru.