Ca urmare a colaborării dintre Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, suntem martorii derulării unui eveniment cultural-artistic cu tradiție deja de peste un deceniu în vatra Târgoviștei.
Este vorba despre expoziția de pictură și grafică „Palete”, ediția a XII-a, găzduită de Muzeul de Artă.
În perioada 31 mai – 10 iunie publicul târgoviștean va putea admira lucrările realizate de colectivul profesorilor de specialitate de la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” și invitații lor: foști dascăli și colaboratori, sau studenți în domeniul artistic, ce se numără printre absolvenții acestui liceu de renume, din județ.
„Ca în fiecare an, către finalul semestrului al II-lea, ne pregătim să marcăm o nouă ediție a expoziției de arte vizuale cu titlul „Palete”. Mai exact, douăsprezece la număr sunt manifestările ce s-au derulat de-a lungul timpului, începând cu cea organizată în anul 2000 – an de care se leagă această inspirată inițiativă a d-lui profesor Gheorghe SIMION și a d-nei profesor Gabriela ISTRATE – director, pe atunci, al Liceului de Arte „Bălașa Doamna”. După un parcurs de 12 ani, asemeni absolvențior de liceu, își prezintă lucrările pe simeze, peste 10 artiști plastici din județ.
Au răspuns provocării de a lucra pe, cu și despre HÂRTIE – tema acestei ediții – creatori de acuarelă și desen, utilizând cărbune, baiț, creion, culori de tempera sau acrilic, iar alături de aceste lucrări și-au găsit locul compoziții realizate în culori de ulei, pe pânză.
Ne bucurăm, și de această dată, de prezența și experiența plastică a celor care ne-au fost mentori: d-l profesor Gheorghe SIMION, d-l profesor Alexandru COMAN, dar și de participarea tinerilor formați în Liceul de Arte, deveniți profesori sau având aspirații spre pedagogia artei: Maria și Ioana ALECU, Diana ANDREI.
Vă invităm să vizionați expoziția ce va fi deschisă în prima parte a lunii iunie și să trăiți, ca și noi, sentimentul împlinirii prin crearea și împărtășirea de frumos! Veți regăsi, în cadrul expoziției, preocupările plastice a mai multe generații, care intră în dialog pentru a prezenta în comun diversitatea, mijlocită de experiențe și personalități modelate prin artă.”
Vernisajul expoziției are loc astăzi, 30.05.2022, la ora 15:00, la Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Curtea Domnească” Târgoviște.