Astăzi s-a încheiat proiectul Rețea de Centre de Informare nonformală pentru viașă în mediul rural din Dâmbovița, proiect în valoare totală de 84,300 de euro, finanțat prin Fondul ONG în România.
Proiectul s-a bucurat de mare succes, desfășurându-se în 77 de localități din județul nostru, prin bibliotecile publice de la 1 mai 2014.
Parteneri au fost Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu, Ascoaiția Tineri pentru Europa de mâine și IȘJ Dâmbovița.
Obiectivul principal al proiectului a fost îmbunătățirea situației a peste 1800 de copii și tineri din grupul țintă, mai exact copii care aparțin familiilor monoparentale, a celor foarte sărace sau cu părinți plecați în străinătate.
Dincolo de cifre acest proiect a schimbat viețile tuturor participanților, astfel că datorită activităților, copii și localnici care nu s-au înscris în acest proiect au participat ca vizitatori. De asemenea, s-a deschis o nouă filială a bibliotecii Gura Ocniței, pe lângă cea deschisă la Săcuieni acum doi ani și anume filiala Adânca.
„Eram foarte stângaci la început, nu voiam să vorbim sau să ne implicăm, dar după ce am luat parte la câteva activități am început să devenim dependenți de bibliotecă. Dacă vara cineva nu vine la bibliotecă îl întrebăm ce a pățit, dacă e bolnav,” ne-a mărturisit Iulia, una dintre participantele la acest proiect.