40 de copii au învățat cum să se ferească de obezitate, într-o acțiune a Bibliotecii Județene

Distribuie:

Articol de Alexandru Flavius Leuștean

Cu ocazia “Zilei Mondiale a Alimentaţiei”, la sediul Bibliotecii Judeţene “I. H. Rădulescu” Dâmboviţa, peste 40 de copii au participat la un eveniment educativ îndreptat spre atragerea atenţiei asupra importanţei unui regim alimentar sănătos.

Profesor Universitar Buruleanu Lavinia de la Universitatea Valahia Târgovişte, împreună cu doamnele Chebac Claudia şi Papoe Cristina din cadrul Bibliotecii Judeţene “I. H. Rădulescu” au informat copii în legătura cu beneficiile consumului de produse naturale, principalele categorii de alimente, precum şi dezavantajele alegerii alimentelor procesate şi dulciurilor asupra sănătătii. Pe lângă factorii care trebuie să influenteze deciizile in prinvinţa alegerii hranei pe care o consuma zilnic, copiilor le-au fost explicate importanţa activitătilor fizice, a igienei precum si conceptul de exces alimentar.

Totodată, dat fiind că ziua de 16 octombrie celebrează de asemenea “Ziua Mondială a Pâinii”, copiilor le-a fost prezentată o scurtă istorie a celui mai răspândit produs alimentar la nivel mondial şi importanţa istorică a acestuia.

Obezitatea infantilă tinde să ia proporţii alarmante in Uniunea Europeana, unde 14 milioane de copii sunt supraponderali si numărul acestora creşte anual cu 400.000. In România, aproximativ 30% din populaţie suferă de obezitate, 40% dintre copii sunt supraponderali iar numarul copiilor supraponderali a crescut cu 18% in ultimii zece ani.

Activitatea face parte din Proiectul “Edu For Health”, finanţat cu sprijinul Comisiei Europene, prin Programul Erasmus+ şi a fost realizată de Universitatea “Valahia” din Târgovişte în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “I. H. Rădulescu” Dâmboviţa.

IMG_1237 IMG_1244 IMG_1266 IMG_1271

Distribuie:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro