Fosta capitală a Țării Românești găzduiește cea de-a XVI-a ediție a Olimpiadei Naționale de Pregătire Sportivă Teoretică, ce va avea loc în perioada 19-22 aprilie 2023. În această seară, a avut loc, în sala Cinematografului Independența, festivitata de deschidere a competiției, cu participarea oficialităților, a membrilor Comisiei Centrale a Olimpiadei, conduse de președintele Nicolae Neagu și a reprezentantului Ministerului Educației Naționale, Alin Cătălin Păunescu.
Proba va fi susținută mâine, 20 aprilie, la Școala Gimnazială „Matei Basarab” din Târgoviște, rezultatele urmând a fi afișate în seara aceleiași zile, iar depunerea și rezolvarea contestațiilor – a doua zi, vineri, 21 aprilie. Premiile, a asigurat Alin Cătălin Păunescu, director general în cadrul Ministerului Educației Naționale, vor fi mai valoroase decât în anii anteriori. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița a transmis încurajări participanților. „Sunteți cei mai buni. Indiferent de rezultatul final, cu toții sunteți câștigători. M-aș bucura ca peste ani, voi, dragi copii care sunteți prezenți aici, să vă regăsiți și în rândul marilor campioni, să duceți gloria localității, județului și tării, mai departe în lume”, a spus prof. Ileana-Cătălina Nicolaescu, insector școlar general al ISJ Dâmbovița.
Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a felicitat de asemenea elevii. „Felicitări tuturor! Prezența dumneavoastră aici este în sine o garanție a excelenței. Cred că este foarte important că sunteți la început de drum în viața și ați ales să faceți ceea ce trebuie. Rămâneți pe acest drum. Este foarte important ca în domeniul dumneavoastră de activitate să fiți cei mai buni. Rămâneți așa și nu veți regreta!” a fostmesajul său.
Mai trebuie adăugat că cel mai bun rezultat obținut de Dâmbovița la faza națională a Olimpiadei de Pregătire Sportivă Teoretică a fost înregistrat în anul 2017, când a obținut locul II.