kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

1.635 elevi dâmbovițeni vor ”Bani de liceu”

Promovarea egalității de șanse și  combaterea sărăciei include și Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, derulat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Beneficiari ai programului  sunt elevii care se află în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii este de maximum 150 lei, precum si elevii aflaţi sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiţiei de venit.

În anul școlar 2015-2016,  1.635 elevi din liceele dâmbovițene au depus cereri pentru acordarea de ajutor social în cadrul programului naţional ”Bani de liceu”. Potrivit calendarului de desfăşurare a programului, în perioada 15 septembrie – 1 octombrie 2015 au fost depuse cererile, iar în perioada 1 octombrie – 23 octombrie 2015 s-au desfășurat anchetele sociale şi evaluarea eligibilităţii cererilor. Centralizarea cererilor prin portalul dedicat acestui program are loc în perioada 1 octombrie – 27 octombrie, urmând ca în data de 28 octombrie să fie afişată lista beneficiarilor. Eventualele contestaţii vor fi depuse în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie, iar soluţionarea acestora se va face în perioada 2 – 6 noiembrie 2015.

În anul şcolar 2014 – 2015, în lista beneficiarilor sprijinului financiar acordat în cadrul acestui program, au fost înregistrați 2.134 de elevi din judeţul Dâmbovița.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media