Legea GDPR: Amenzi uriașe – Firma ta este pregătită?

Este GDPR marele „BauBau” al legilor ?

La nici câteva zile de la aplicarea noului regulament European, giganții Facebook și Google sunt dați în judecată printr-o multitudine de procese, care depășesc 8 miliarde de Euro până acum.

Ce este GDPR și cum afectează companiile?
Regulamentul General privind Protecția Datelor Personale (General Data Protection Regulation – UE 679/2016), a intrat în vigoare pe 25 mai 2018. Dacă ai o firma și nu știai despre acest regulament este bine să consulți un jurist sau specialist pentru a vedea cum poți aplica prevederile cât mai repede.

Senatul a adoptat recent proiectul de lege, care împuternicește Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), să asigure buna implementare a prevederilor GDPR in România.

Amenzile pot fi de natură să falimenteze o afacere, având praguri foarte mari.
Cum la buget e nevoie de bani, urgent, nu m-ar mira să înceapă controalele din primele zile.
Exemplu de amendă maximală: 2% din cifra de afaceri globală, sau €10 milioane, alegându-se care este mai mare:
– În cazul în care compania nu poate dovedi existent unui grad de securitate adecvat
– Nu a desemnat un responsabil cu protecţia datelor
– Nu a stabilit un acord de prelucrare a datelor

Ce face GDPR?
În primul rând presupune o serie de formalități, pe care firmele trebuie să le facă pentru a facilita o mai bună transparență și informare privind procesarea și protecția datelor personale. Pe scurt trebuie implementate niște birocrații, care să conțină: termeni, acorduri, condiții de confidențialitate, declarații între companie – clientul persoană fizică, dar și între companie – angajat și nu numai.

Mai mult, ca și în cazul SSM/PSI, trebuie un responsabil cu protecția datelor, desemnat în cadrul firmei, sau făcut un contract cu un specialist. Trebuie sporită securitatea la nivelul firmei, cea a documentelor fizice, dar și cea electronică. Toate PC-urile, trebuie securizate, să aibă licențe, antivirus, utilizator şi parola, accesul la emailuri trebuie să fie strict reglementat etc.

Website-uri
Am să vorbesc despre GDPR din perspectiva paginilor web, pentru că mă ocup de web design și am avut o perioadă în care a trebuit să adaptez paginile, pe care le am sub contract de administrare, la noile prevederi.

Dacă ai o pagină web, chiar și una simplă, care presupune un formular de contact sau metodă de contact, prin care un utilizator trimite datele sale personale, nume, telefon, email, atunci trebuie neapărat să faci modificările necesare pentru a corespunde GDPR.

În mare pentru un website ai nevoie de:
– implementare politică confidenţialitate şi protecţia datelor
– implementare informare cookies detaliată
– căsuţe de acceptare în momentul trimiterii unui mesaj, abonării, creării unui cont
– securizare website în funcţie de afacere (https, firewall, şi alte măsuri de prevenţie)

La magazine online, pagini care au newsletter, pagini cu module avansate de urmărire a vizitatorilor, lucrurile se complică, fiind necesare mai multe modificări.

Cred că cel mai simplu, ca să verifici acum o firmă, este să îi verifici site-ul web, pentru a vedea dacă aceasta a implementat sau nu politica de confidențialitate conform noilor prevederi. Dumnezeu cu mila cum se spune. Poate că mulți nu vor da atenție acestei situații, pe baza “las că merge și fără”, un mod de gândire răspândit.

Dar, trebuie să ne gândim simplu și la obiect, acum, în baza acestei legi, oricine te poate reclama sau da în judecată, pentru că nu respecți noul regulament.

În opinia mea, firmele cu website-uri vor fi primele în vizor, pentru că sunt ușor de verificat.

Cine dorește mai multe informații despre securitatea IT și implementarea regulamentului GDPR pe website, pagina web personală sau a companiei, mă poate contacta:

Adrian Codreanu


– realizare website-uri
– securitate online
– promovare Facebook
www.adicodreanu.info
adicodreanu.info/portofoliu/


Valeriana heidelbergcement

Adrian Codreanu

Specialist webdesign si promovare social media.



Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro