Cu câteva luni în urmă i-am luat un interviu „ecologist” lui nea Gheorghiță. Adună sticlele de plastic într-un sac uriaș, le îndeasă acolo cu răbdare, e o știință întreagă, o problemă de tactică și strategie selectivă. Era trist… E de rău, domn profesor, mi-a zis, am auzit că nu ne mai lasă ăștia să ne facem treaba. Îi spun că așa s-ar părea, e prea multă „evaziune fiscală” în rândul colecționarilor de pet-uri, e îngrijorat statul, pierde impozite și taxe la buget, suferă finanțele tinerei domnișoare ministru, cu ce mai cumpără guvernul crucișătoarele pentru plimbările domnului premier pe ulițele inundate ale României? Cică, mai oftează nea Gheorghiță, apar niște firme care să adune sticlele. La licitație, mai spune, cu uimire în ochi și fața căzută peste cămașa asudată. Ce-o fi aia? mai întreabă el. Licitația, dragă nea Gheorghiță, e o descoperire post-revoluționară, capitalistă și imperialistă și plină de farmecul ascuns al escrocilor de modă nouă. Cum să-i spun că la ea, la licitație, se vând deja toate, și speranțele și zâmbetele, dar și tristețile noastre.
În urmă cu câteva zile trecea pe strada mea, umbrită de un hotel ridicat chiar în mijlocul orașului, înghesuit între casele liniștite, altădată, un bătrân foare înalt, slab, uscat, îl știu din ianuarie, mi-a curățat zăpada de la poartă și a vrut ceva de mâncare. Am rămas o vreme sprijinit de gardul casei mele… Omul acela avea pe umeri o lopată cu talpă lată, o ținea ca pe o armă de luptă. Domnu, mi-a zis, nu vreți să vă curăț zăpada din curte? Mi-a apărut un colț de lacrimă, era soare, pe sub copacii din marginea curții mele tocmai înfloriseră lăcrămioarele. Lăcrămioarele?
Doi oameni, într-o barcă simbolică, împinși prin mâlul istoriei de azi de fantomele unor pompieri de serviciu…Semănau cu Dragnea și cu Ponta… Pompierii… Mi-e greu să vă spun însă cine dintre ei e nea Gheorghiță și care celălalt, bătrânul uscat și lopătar… Mă tem că i-aș jigni pe cei doi eroi ai mei, alegători de UE…
Iar viața e tot mai electorală… Să nu uit, niște dobitoci au pus o pânză jegoasă, la ultimul meci al echipei de volei, la sala polivalentă din oraș. Cu desene și cu vorbe, oamenii primarului nostru ne-au anunțat că, scuzați, se pișă pe noi… Asta se lăbărțase pe un întreg perete al sălii de sport… Ce să zic, și noi pe voi, băieți cu inițiative vulgare! Sunt impresionat și de inteligența crudă și expandată a primarului orașului meu, care ne-a comunicat că pe respectivul perete a fost agățat un tablou abstract, demn de Picasso… Vedeți unde era Picasso de Turnul Chindiei!