Ofelia, sau
Filologic vorbind
Pentru Ticuţǎ– pentru cǎ a fost şi Paul-Mircea –pentru cǎ n-a știut…
„Nothing human disgust me unless is unkind, violent.”
(Hannah, in The Night of the Iguana)
Când te naști ți se dau
două șanse: să fii fericit
ori să te sinucizi.
Majoritatea le ignorăm pe amândouă.
Shakespeare ne domina imaginatia doar cu o felie din Ofelia, fiica lui Polonius, lord si inalt demnitar la curtea Danemarcei, si sora lui Laertes. Ofelia fragila si cu respect marturisit fata de autoritatea masculina ii promite lui Laertes, cu ocazia plecarii acestuia din Danemarca, in actul I scena a III-a sa-i asculte vorbele si sa se tina departe de Hamlet, „‘Tis is in my memory locke’d”, ii spune ea fratelui sau, adaugind, „And you yourself shall keep the key of it.”
O cutie a memoriei incuiata cu o cheie pe care i-o da lui Laertes. Promitator…
Dar, asa cum prezenta o cititoare intr-o scrisoare adresata editorului, publicata in prima parte a cotidianului The New York Times, Ofelia nu s-a tinut prea departe de tinarul print, fiind nevoita a folosi o planta cu efect abortiv. Cautind acum insa paragraful respectiv din actul IV, prima scena, nu gasesc nici o planta pe care as putea-o suspecta de efect abortiv, Ofelia pomeneste doar de rozmarin, panseluta, fennel–un fel de praz–, pentru ea pastreaza o margareta, pomeneste de violete, dar nu detine in acel momenet nici un fir. Mentioneaza si “rue” si “columbines.”
Care planta anume are efect abortiv va ramine un mister, numai daca nu gasesc sa rog un prieten de aici sa caute in LEXIS/NEXIS articolul respectiv si sa ofer astfel cititorului informatia completa.
Desigur ma refer la cititoarele de virsta mea care au trait avortul ca o crima pedepsita in codul penal al Republicii Socialiste Romania cu inchisoarea, si nici Procuratura sectorului 1 nu se mai ocupa cu inregistrarea mortilor, dati telefonic de catre ginecologii din raza capitalei de cele mai multe ori calai lasi, sau la cele care veneau sau erau aduse cu forta la spital, si nu toate in conditie premortuara, si la cele cu sanse si fara pile la politie, procuratura, sau rude cu doctorul ginecolog, si la femeile care fusesera efectiv lasate sa moara daca nu informau cine le-a ajutat sa-si provoace avortul, iar daca spuneau adevarul, in cazul cind isi produceau manopere abortive singure nu erau crezute, iar moartea, nasterea copiilor nedoriti, abandonarea lor in orfelinate sau distrugerea vietii femeii singure sau familiei unde apareau fara sa existe posibilitatea sa fie hraniti, acum cind pentru crearea in masa a ideii de criminalitate alba, si legat de ea a fricii ca nu poti misca, pentru ca daca scapai cu viata, fie mai aveai nevoie de un alt avort si deci de o alta sansa sa nu fi prinsa sau chiar neavind nevoie de o alta sansa ramineai un criminal, care oricind putea fi denuntat si astfel avut la mina de catre autoritatea socialista romana, ma refer la ele.
Dar acum misterul avortului a disparut.
Fara poezia absurdului avortul ar putea fi descris ca o decizie intima pe care de obicei doar femeia o ia, cele mai multe avorturi sint cerute de catre femei singure, pentru ca ramine o diferenta clara intre a fi parinte in regnul animal si a fi parinte uman. Ramine o chestiune de nuanta fina, de asumare a responsabilitatii, cum ar spune pedant o anume Goyard-Fabre.
Cit despre Ofelia, ea este un personaj avortat cumva inainte de a-i fi determinat sexul, cumva ca un Pat care poate fi Patrick sau Patricia, unde misterul si informatia neterminata il apropie pe Edgar Allan Poe de Shakespeare.
*
Abia cind Ofelia din clasa de avansati si-a terminat monologul in seara de miercuri am inteles ca era ea insasi, doarece la inceputul clasei, cind zacea in semiobscuritate pe saltea si-si facea incalzirea, respiratia ei cu zgomot m-a inspaimintat cumplit, atunci o vedem ca pe o femeie trecuta, uritita de nesiguranta, acrita de singuratate, refuzind decenii sa se uite in oglinda, niciodata curtata, niciodata facindu-si pe comanda rochii sau pantofi, mergind in cofetarii doar ca sa faca mizerii ospatarilor si sa le ceara restul corect, pentru eventualul pahar de apa–cind nu era gratuit–, o femeie uscata ca o salcie de pe malul riului, neavind nimic in comun nici cu nisipul, nici cu apa, desi, acum stind si aducindu-mi aminte de rasuflarea ei, o chemare pentru a face dragoste imi pare, nu desperata, ci sigura pe ea, sigura pe placerea pe care ar putea-o primi sau da, nu pot descifra precis, dar poate era doar o afirmare, o definire a sexualitatii, cum un muget defineste o vaca, un latrat un ciine, un mieunat o pisica, si tot asa, un geamat defineste o anumite sexualitate, poate un nivel al sexualitatii, cum termometrul determina temperatura corpului uman la un anumit moment si in conditii specifice geamatul poate defini foarte precis sexualitatea pentru un interval de timp foarte precis si redus la anumite conditii catalitice.
Geamatul despre care vorbesc era si nu era autentic, fiind produs la comanda. Andy cerea si dadea tonul pentru respirari profunde insotite de zgomot puternic, din diafragma, ca era semi-intuneric, aproximativ toti eram lungiti paralel si cit se poate de distantati pe saltele, auzind respiratia celuilalt, simtind mirosul corpului celuilalt, si chiar in afara oricaruia din simturile de baza, constientizam ca si alte corpuri sint lungite si rememoreaza mingiieri, gusturi, mirosuri placute si neplacute din trecut, dar puse una peste alta, ea ma inspaimintase chiar mai mult decit Buldozerul.
Ii simteam nebunia nestapinita si sterila plutind, infierbintind narile cailor din noi, nebunia clitorisului care nu-si gaseste linistea orgasmica, nebunia degetelor care nu se pot opri chiar in lipsa placerii si-si creaza rani, geamatul care a fost inabusit intre patru pereti ani de-a rindul, tot mai adinc inauntru, undeva intr-un parter din abisul particular.
Si s-a facut lumina. Si a fost sa fie monologul lui B. Si apoi s-a citit urmatorul nume de pe lista, pentru ca dupa incalzirea pe saltele cei prezenti, si de drept in clasa, deci exclusiv naratorul, si-au inscris in ordinea preferintei numele pe o coala de hirtie, stabilind astfel cine va spune primul, al doilea, al treilea, si al patrulea monologul.
Ofelia a urmat Buldozerului.
***
Este o poveste simbolica pentru America contemporana, cea a fecioarei de 23 de ani care a murit de SIDA, contaminata, asa s-a stabilit, de catre dentistul personal.
America s-a ingrozit in fata televizoarelor cind fecioara si-a depus marturia, undeva, cred ca in fata Senatului american. America primitivismului puritan, care desi stie ca prin sex oral cu inhalarea spermei se poate transmite HIV, virusul care produce SIDA dupa cum si in cazul administrarii drogurilor prin seringi infestate virusul se transmite, aplica invers sindromul Jeanne d’Arc, adica judecatorii cred acum totul fara a se indoi o clipa de validitatea celor spuse de fecioara.
Tot la fel Ofelia inspaiminta in semiobscuritate prin ce reprezenta. Miercuri seara, Ofelia reprezentase o astfel de Jeanne d’Arc introvertita si inversata, care isi atribuie virtuti puritane de dragul conditiei exterioare, independente si diferite de realitate, care vrea sa creada ca a nu lasa bacsisi insemna nu zgircenie ci refuz de a mitui, a nu te uita in oglinda inseamna a lua precauti pentru a nu preacurvi, a deveni uscata si inacrita inseamna a refuza se te minti ca esti altceva decit un supus prea-umil al lui Dumnezeu, un fel de fundamentalism al religiei semidoctismului personal si patologic prin sterilitate. Dar poti fi semidoct citind doar reclamele publicitare si ofertele de vinzari in zilele cu reduceri masive de preturi pentru lucrurile de mina a 7a, caci poate asa era O.: intr-adevar o experta in reclamele publicitare, adica intr-adevar le stia pe toate pe de rost, pe sortimente si culori, pe canale de televiziune si tot asa.
Niciodata inainte nu am putut descrie pe cineva sau ceva, de frica sa nu ma insel si sa apar in ochii cunostintelor comune ridicola. Poate de acest soi era si frica de prim moment atunci cind, stind lungita pe saltea si respirind profund si cu ochii inchisi, am facut cunostinta sonor cu cea care a devenit ulterior Ofelia.
**
Avea o siguranta debordanta cind a inceput sa recite monologul despre o tinara care fabuleaza erotic in fanteziile ei barbiturice. Interpreta un personaj dintr-o fabuloasa piesa acum jucata pe Broadway, vorbea cu o repeziciune uimitoare despre cum va pune mincare in cuptor si o va arde daca barbatul–interlocutorul imaginar–si-ar fi permis sa faca ceva impotriva vointei ei, fie sa o paraseasca, fie sa fie prea normal, pentru ca ceea ce retin este ca o posibilitate dorita de ea–de personaj–era ca al sa fie homo, pentru ca ea–ca personaj feminin–ura sexul, cu alte cuvinte astfel ea ar fi scapat de chinul actului sexual.
E un serial de televiziune intitulat “Married with Children,” unde Peg, sotia-mama ii spune fiicei–Pumpkin–sa nu-i mai fie frica de munca, deoarece in principiu se va termina dupa casatorie, atunci munca va fi odata pe luna si doar pentru 2-3 minute.
Ofelia poate fi si Peg.
Ofelia se grabea sa spuna monologul ca atunci cind te grabesti sa te duci la hora, la tara prin fata tuturor cunoscutilor, fudulindu-te cu noul costum taranesc, brodat de bunica, si stii nu doar ca esti tinara, deci frumoasa, dar si ca esti imbracata adecvat. Caci Ofelia noastra nu este alta decit taranca lui Liviu Rebreanu din Ciuleandra, inocenta in senzulitatea naturala, debordanta, plina de farmec conjugal si mai ales un fruct copt.
Aici este problema: istoria fructului copt pe care doar o coada inca verde il desparte de putrefactia caderii. Iar cea mai buna interpreta a Opheliei shakespereane este amintirea despre Marilyn Monroe–intotdeauna si numai pe cale sa se arate goala.
Dezbracata de pozitia sociala, de artificialitatea educatiei si a ordinii prin nastere, Ofelia ar fi o tarancuta, expresia perfecta a sincretismului culturii romane: doar folclor sincer si anonim, caci misterul Opheliei rezida in acoperire, nebunia ei fiind o invaluire a mintii, cintecul ei si vorbele ei devin sarada, nebuna fiind, si nu idiotenii, in caz ca ar fi fost considerata de ceilalti normala.
Shakespeare este tandru cu ea cind o omoara plutind pe ape, este un nufar plutitor, ramine un simbol criptic, un punct cheie in evolutia tragediei lui Hamlet, fara moartea ei, acea orgie finala in singe nu s-ar fi intimplat atit de somptuos. Americanii inteleg moartea Opheliei. Marilyn Monroe, detinea arta acoperirii voluptoase, formele ei deveneau atragatoare cind acoperite se ofereau intr-o anumita proportie si unui anumit procentaj. Marilyn ramine criptica pentru ca a murit tinara si inconjurata de multe explicatii.
Ofelia din clasa de actorie nu disimula inocenta sexuala mimata. Numai ca ritualul ei grabit era usor nesofisticat, iar impreuna cu fata sa de 17-18 ani, cind interpreta monologul, dadea ca halca de carne din hala romaneasca, neimpachetata, plina de muste, eventual cu singele inca curgind, si cu multi oameni batindu-se sa si-o imparta.
DANA NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeană de pe malurile Ialomiței…
Citeşte şi
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE; NERO, BRAC GERMAN, episodul 16…
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU; Astăzi îmi permit să fiu sentimentală…
CULTURA URBANĂ – Pompiliu ALEXANDRU ; Nobila meserie…
CULTURA ONLINE – Daniel TACHE; Unde este Țugurlan?…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB; Zâmbete și… zâmbete…
CONEXIUNI – Ștefan POPESCU; Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU; Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA; Poveste de iarnă…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE; Târgoviște, 1938…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE; Dor și timp…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI; Un film…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN; Felinarele din Piața Metus…
REFLECȚII PEDAGOGICE – Alexandra VLADOVICI BÂRSAN; În cursa timpului…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ – Puiu JIPA; Despre ce este vorba…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA; Pe urmele japonezilor…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ ; O samă de măscări…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA; Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU…
RAFTUL CU PROZĂ SCURTĂ – Ioan VIȘTEA; Mica sirenă…
JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE; O cafea amară…
JUNIORI DE CARABELLA – Marius Alexandru DINCĂ ; Dor și vis…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA ; Așteptare…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Miahela MARIN; Teama de a fi român…
SOVIANYSME – Octavian SOVYANI; Am fost un copil reușit?( 2 )
JUNIOR DE WORCESTER – Bogdan VLĂDUCĂ; Despre morcovi și inflație…
Facebook
WhatsApp
TikTok
