Tataia a fost șofer pe salvare. Bunica, slugă la produleștenii cu stare. Eu m-am pomenit grabită pe lumea asta, așteptând să mi se întâmple ceva. Și încă aștept. Mi-au asudat gândurile de când încerc să găsesc o idee mai acătării. O perpelesc, îi ciuntesc forma până îi modific înțelesul, o mai periez puțin și tot nu e mulțumitoare.
Inițial, nu am știut despre ce să scriu. După m-am găndit că și neștiința poate fi un subiect, acum sunt în dubii și textul se autoscrie. Procesul e unul oarecum enervant. I-am auzit pe unii că își fac niscaiva schițe, planuri, iar eu, eu mă uit lung, așteptând să pice din cer, să mă izbească profund și iremediabil o inspirație creatoare. Când sunt în vervă, parcă îmi vine să mă trag de șireturi cu orice subiect posibil. Fără rost.
Mi-e dor de toamnă ca de-o suferinţă veche, mi-e dor de mine copilă şi mi-e ciudă pentru azi. L-am rugat şi eu pe Iisus ca doamnele cele smerite, dar mie n-a vrut să-mi răspundă.
Tataia s-a rățoit la sărăcia pe care i-a atrătat-o bunica. Și a crescut vrednic. Azi mă întreabă dacă mi-am găsit de lucru. Altă dată îmi cerea carnetul de elev. Te costă timpul. Mâine mă duc acasă. O să car bagaje încropite la viteză, o să mă ia bâțul târându-le pe la facultate, ca să mai câștig din timp și o să mă pomenesc, la sfârșit, gâtuită de mama, care nu și-a mai văzut odorul de câteva săptămâni. O să-l văd pe tataia care nu mă așteaptă. Duminică, mă întâlnesc cu bunica la cimitir.
Discursul meu a călcat strâmb. Îndreptat de o voință proprie. Mi-a dat câteva semnale distorsionate la început, iar acum s-a burzuluit și a cotit-o spre altă potecă. Atacă subiecte ușurele, înseilându-le leneș. E prudent și cam incult. Trag speranțe că la anul, prin timpul ăsta, va fi mai copt. Mai deștept.
Măine mă duc acasă.
ALEXANDRA MOCANU este studentă la Facultatea de Litere, Universitatea BUCUREȘTI, dar, peste toate, e absolventă de CARABELLA…
Citeşte şi
Episodul opt din NERO, BRAC GERMAN, romanul foileton al suplimentului nostru…
PICĂTURA CHINEZEASCĂ cu transparență românească…
STRATEGII DE DEPĂRTARE, cu un prieten nou, domnul Petrică STOICA…
CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…
MELANCOLII, cu doamna Constanța POPESCU…
Teodor Constantin BÂRSAN și rubrica lui CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI…
Cătălina CRISTACHE și PLIMBĂRI BUCUREȘTENE în deplasare, la Băile Herculane…
LECȚIA DE ZBOR, cu Ioana PIOARU…
O poveste cu marele actor Puiu JIPA, în rubrica lui AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE, cu doamna profesoară Mihaela MARIN…
CULTURA ONLINE, cu doctorul în filologie Daniel TACHE…
CULTURA URBANĂ, cu doctorul în filosofie Pompiliu ALEXANDRU…
Doamna Mariana OPREA STATE și ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI…
JUNIOR DE WORCESTER, adică Mihai Bogdan VLĂDUCĂ…
CULTURA ECONOMICĂ și doctorul în economie Bogdan CERNAT…
AMERICA LA NOI ACASĂ, cu domana Dana NEACȘU, doctor în filosofie…
POEMELE SĂPTĂMÂNII, cu doamna Constanța POPESCU și domnul Vali NIȚU…
EVENIMENT, revine domnul Radu PETRESCU – MUSCEL…
REFLECȚII PEDAGOGICE, cu doamna profesoară Alexandra VLADOVICI BÂRSAN…