Deși părinții mei au fost niște oameni simpli, chiar foarte simpli (tata – electrician, mama – croitoreasă), Dumnezeu a vrut ca-n copilărie să beneficiez de o mică educație artistică.
Tata nu citea decât programul de radio (televiziune încă nu exista), mama era în schimb o mare cititoare de romane și poseda chiar și o bibliotecă, în care puteai găsi nu doar romanțurile siropoase din interbelic (gen Neastâmpăr de Octav Dessila), ci și Maitreyi,sau Anna Karenina. Unele dintre aceste cărți aveau și ilustrații, la care mi se îngăduia să mă uit, iar ceva mai târziu (după ce mi-am descoperit – vorba vine! – talentele plastice) să le și colorez.
De pe la 3-4 ani au început să mi se citească povești. Îmi citeau toți: tata, mama, bunică-mea), iar cu vremea aceste lecturi au devenit un fel de ritual zilnic. Indiferent dacă aveau treabă sau nu, indiferent dacă aveau chef sau nu, părinții mei trebuiau să-mi citească, iar pentru asta aveam metodele mele de persuasiune: urlete, lacrimi, tăvăliri pe jos etc, ce mai, eram micul terorist al familiei! Cred că prima carte care mi s-a citit a fost o culegere de basme românești intitulată A fost odată ca niciodată. Au urmat apoi Andersen, Iepurașul încrezut (de un autor sovietic), frații Grimm, Nuielușa de alun de Călin Gruia, basmele lui Vladimir Colin, legendele lui Alexandru Mitru. Iar ceva mai târziu O mie și una de nopți (în ediție pentru copii) și poveștile lui Wilhelm Hauff pe care le citesc și azi cu mare plăcere și le socotesc cele mai frumoase povești pe care le-am auzit vreodată.
O altă sursă de educație artistică era difuzorul. La noi în casă difuzorul mergea toată ziua, iar teatrul la microfon (care s-a numit mai apoi teatru raiofonic) era urmărit cu religiozitate de întreaga familie. Și nu se difuzau numai piese proletcultiste (Citadela sfărâmată de Horia Lovinescu, Cetatea de foc de M. Davidoglu, Vlaicu și feciorii lui de Lucia Demetrius erau în topul dramaturgiei din anii 50). La difuzor am ascultat pentru prima dată o bună parte din piesele lui Shakespeare (bunăoară Macbeth cu Emil Botta în rolul titular, Richard al III-lea, cu Ion Manolescu), Hoții și Don Carlos, o dramatizare după Învierea lui Tolstoi (cu George Vraca), Revizorul lui Gogol, Bădăranii lui Goldoni (lui tata nu-i plăceau decât comediile și era un mare fan al filmelor cu Stan și Bran, ca și al poveștilor cu Păcală), piesele lui Caragiale și Alecsandri, dar și Zăpadă în toiul verii – o drama chineză cu fantome, care m-a impresionat foarte puternic.
Duminica se mergea invariabil la film. Mergeam la cinema Tractorul – un cinematograf muncitoresc care funcționa în clubul fabricii de tractoare și unde biletul costa numai un leu. Acolo am văzut multe filme rusești, unele bune (Balada soldatului, Zboară cocorii – cu Tatiana Samoilova, Soarta unui om – cu Serghei Bondarciuk), dar și o ecranizare (pare-se tot rusească) după Odiseea, dar și Război și pace (în variantă americană), dar și Contele de Monte Cristo, dar și Mănăstirea din Parma (cu Gerard Philippe), dar și Mizerabilii (cu Jean Gabin), dar și Valurile Dunării (primul film al lui Liviu Ciulei, în care debuta, dacă nu mă înșel, și Irina Petrescu).
Mai trebuie să spun că și unii dintre vecinii noștri aveau preocupări artistice: doamna Farcaș picta (case țărănești și peisaje din Sighișoara, niciodată portrete), iar fiul ei, domnul Emil cânta (nu știu cât de bine) la pian, vioară, trompetă și acordeon.
Probabil sub înrâurirea doamnei Farcaș am început și eu să pictez. Cu acuarele, pe bucăți de carton, asistat de maică-mea, care intervenea mereu cu retușuri și se dovedea mult mai talentată ca mine. Una dintre capodoperele noastre comune, care reprezenta un castel, a împodobit câțiva anișori buni latrina familiei Soviany.
Și pentru ca educația mea artistică să fie completă, timp de vreo doi ani maică-mea m-a obligat să iau lecții de pian (era o modă în sensul ăsta pe vremea aceea). Dar, spre mare ei supărare, m-am dovedit un antitalent, iar urechea mea muzicală nu era cu mult mai brează decât cea a unei girafe.
Din păcate, părinții mei nu m-au dus niciodată la teatru.
(Va urma)
OCTAVIAN SOVIANY este membru al Uniunii Scriitorilor, a primit trei premii ale Asociației Scriitorilor din București, a fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară…
Citește și:
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE: Calendarul cu patimi ( ediția a doua ), episodul unu…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ – Puiu JIPA: La aniversară…
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU: Grevă…
AMERICA LA NOI ACASĂ – Dana NEACȘU: Ședință de senat…
CULTURA URBANĂ – Pompiliu ALEXANDRU: Despre belicoșenie…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Mihaela MARIN: Despre țoape și țopism sau literatură și realitate…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB: Iarna în port…
CONEXIUNI – Ștefan POPESCU: Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU: Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA: Despre ploaie…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE: Despre gazete și gazetari, la ceas aniversar…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI: Fragmente…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN: Hârtia nu roșește…
REFLECȚII PEDAGOGICE – Alexandra VLADOVICI BÂRSAN: A fost odată ca niciodată…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA: Varză de Bruxelles…
CULTURA ONLINE – Daniel TACHE: Scrisori către tine. Despre cunoașterea prin creație…
CUȚITUL CU Teiș – Gabriel ENACHE: Unu…
DEPOZIT ELECTRONIC – Ovidiu IVANCU: Simulare BAC.Scrisoare deschisă…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE: Respirări…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ: Povestiri de la Bolta Rece…
SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 6 – Dana NEACȘU…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA: Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU: Două poeme…
RAFTUL CU POEME – Ioan VIȘTEA: Gluga de coceni…
STUDENȚEȘTI – Alexandra MOCANU: Studențești și nu prea. Despre cum se trăiește în Capitală…
JUNIORI DE CARABELLA – Marius Alexandru DINCĂ: Un fel de n-ar mai fi…
JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE: Cel geniu și cel artist…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA: În loc de Mărțișor…
Facebook
WhatsApp
TikTok
