Ca o bună gospodină ce sunt, mai dau o raită pe la piaţă după ore sau la sfârşit de săptămână. Negreşit, îmi este tăiată calea de umbre înflorate, cu glas smiorcăit, care cer câte un leu să ia lapte copilului. ‘Păi, nu vedeţi că am copil ? Ăsta-i !’ Şi-mi flutură prin faţă un ghemotoc înfofolit.
De multe ori, am fost sarcastică – ‘Şi ce, l-ai făcut cu mine ?’- şi nu m-a interesat ce sau pe cine târâia respectiva în praful şi zarva muşteriilor. Îmi plac copiii, însă gândul că acel sufleţel inocent va fie copia fidelă şi ingrată a mamă-sii, mă îngrozea. De curând însă, am citit nişte articole atât de cutremurătoare încât par a fi ori extrase din romane de science fiction, ori nişte scheciuri macabre.
Dumneavoastră v-aţi întrebat vreodată de ce nu plâng copiii din braţele cerşetoarelor ? Eu nu ! În primul rând, nu am băgat de seamă aspectul ; în al doilea rând, nu cred că m-ar fi interesat în mod direct, probabil din cauza prejudecăţilor.
Ei bine, autorii acelor articole susţin că motivul pentru care momeala umană a cerşetoarelor este atât de silenţioasă, ar fi faptul că sunt sedaţi !? Li se administrează vodcă sau chiar droguri, ca să se asigure că bebeluşii stau potoliţi (adormiţi) toată ziua, fără a irita trecătorii cu scânceala sau foiala lor. Se pare că mare parte dintre aceştia mor foarte repede – nici nu m-ar mira, în cazul în care s-ar adeveri supoziţiile. Şi mai strigător la cer este că femeile nu îşi folosesc proprii copii. Aparent, aceştia sunt furaţi sau cumpăraţi de la familii de alcoolici, dependenţi de droguri sau săraci lipiţi pământului. Mă scoate din sărite să ştiu că există oameni atât de sălbatici şi nemiloşi ; mă dezgustă ignoranţa şi neputinţa autorităţilor ; mă înnăcreşte indiferenţa trecătorilor, a mea inclusiv, cu toate că mă gândesc la rece : ce aş putea face eu ? Dar el ? Dar voi ? Să opresc femeia pe stradă şi s-o interoghez în privinţa copilului ? Să i-l smulg din braţe şi să-l duc la analize ? Sincer, nu cred că aş mai ajunge întreagă acasă… Să anunţ autorităţile că ceva e putred cu fătuca x şi presupusul ei copil? Şi ce? Se pare că sunt deja la curent cu aceste atrocităţi.
Care ar fi raza de soare pentru acea odraslă ? În cel mai bun caz, un orfelinat. Cu maxim de noroc şi după lungi ani de aşteptări şi tărăgănări, poate va ajunge la o familie decentă. Altfel…îl aşteaptă cu braţele deschise găştile din canale.
Şi totul porneşte de la stricăciunea din rasa umană. Nevoia te împinge…Nu, nu este nevoie şi nici disperare în cazul ăsta…Este o răutate nemărginită, un je m’en fichism generalizat care ne macină încet-încet…Fiarele din pădure ? Câte diferenţe mai puteţi găsi?
ALEXANDRA VLADOVICI BÂRSAN este profesoară de engleză, a locuit la Sibiu și s-a întors acasă, este și absolventă de CARABELLA…
Citește și
NERO, BRAC GERMAN, episodul zece din ROMNUL FOILETON al scriitorului Ionuț CRISTACHE…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI, o evocare a unui mare actor, cu domnul Constantin VAENI…
STRATEGII DE DISTANȚARE, cu domnul profesor Petre STOICA…
JUNIORI DE CARABELLA, cu liceanul Alexandru Mihai DINCĂ…
NOSTALGII, cu domnișoara Alina IVAȘCU, viitor medic…
CULTURA GLOBALĂ, cu specialistul nostru în politică mondială, Radu GEORGESCU…
PLIMBĂRI BUCUREȘTENE, cu domnișoara Cătălina CRISTACHE…
REVENIRI, în interviul săptămânii cu domnul profesor IOAN N. RADU, campion mondial…
Doctorul în istorie Radu STATE și rubrica sa CULTURĂ ȘI ISTORIE…
MELANCOLII, cu doamna Constanța POPESCU…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu Teodor Constantin BÂRSAN…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, rubrica unui mare actor, Puiu JIPA…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE, cu doamna profesoară Mihaela MARIN…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI, cu doamna Mariana OPREA STATE…
ati sesizat foarte bine lipsa sensibilitatii dar rautatea pe care o mentionati e sustinuta si de o indiferenta la fel de infricosatoare